Tichete de masă 2022: Cum pot fi acordate voucherele angajaților part-time
Lunar, salariații din România pot primi din partea angajatorului tichete de masă care se acordă în funcție de zilele lucrate.Acordarea tichetelor de masă este ceva opțional și nu obligatoriu pentru angajator însă în cazul în care acesta le acordă singura situație în care poate refuza să le dea anumitor angajați este numai în cazul în care respectivul salariat are funcția de bază la alt angajator.
Astfel că cei care decid că salariaților care lucrează câte patru ore pe zi nu trebuie să li se acorde tichete de masă cu valoarea maximă de 30 de lei, încalcă atât prevederile Codului muncii cât și Legea 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare. Așadar, conform acestor prevederi, salariații part-time sunt egali în drepturi cu cei full-time, iar cât timp ambele categorii au funcția de bază la respectivul angajator, acesta trebuie să le ofere un tichet de masă de aceeași valoare indiferent că lucrează 2, 4, 6 sau 8 ore pe zi.
Conform normelor de aplicare ale Legii 165/2018, ce se regăsesc în HG 1.045/2018, prevăd la art. 10, alin. (3) că „salariații beneficiază lunar de un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile lucrate”, notează Avocatnet. În aliniatul următor se stabilește că în cazul angajaților cu un contract de muncă cu timp parțial, precum și în cazul cumulului de funcții, biletele de valoare, cu excepția tichetelor cadou și tichetelor culturale, pot fi acordate doar de către angajatorii unde salariații în cauză își au funcția de bază, iar în cazul tichetelor de masă acordarea se face conform alin. (3), mai exact un tichet de masă pentru fiecare zi muncită.
Situațiile în care nu se acordă salariaților tichete de masă:
– efectuează concediul de odihnă;
– beneficiază de zile libere plătite, în cazul unor evenimente familiale deosebite;
– beneficiază de alte zile libere acordate conform legii sau contractelor colective de muncă;
sunt delegați sau detașați în afara localității în care își au locul permanent de muncă și primesc indemnizație de delegare sau de detașare;
– se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă;
– sunt absenți de la locul de muncă ori se află în alte situații stabilite de angajator împreună cu organizațiile sindicale ori, după caz, cu reprezentanții salariaților.
În cazul în care prevederile legale de acordarea tichetelor de masă nu sunt respectate, angajatorii pot fi penalizați, conform Legii 165/2018. În cazul diminuării valorii nominale a tichetelor acordate angajaților se sancționează cu 3 puncte de amendă, unde un punct de amendă reprezintă contravaloarea unui salariul minim brut. Astfel, cei care dau tichete de masă cu valoare diferențiată în funcție de norma de lucru riscă, în acest an, o amendă de 7.650 lei ce poate fi aplicată de Inspecția Muncii.
Este demn de amintit faptul că tichetele de masă, de creșă și voucherele de vacanță se pot da doar salariaților care au funcția de bază la angajatorul care le acordă. În schimb, acordarea tichetelor cadou și a celor culturale nu sunt condiționate de funcția de bază, putând fi primite de un salariat de la fiecare loc de muncă pe care îl are.
Sursa – ziarulunirea.ro