Momârlanii de pe tot cuprinsul Văii Jiului se vor aduna, la finalul acestei săptămâni, la Petroșani,. unde va avea loc cea de-a doua ediție a evenimentului intitulat ”Adunarea Momârlanilor”.
Organizat de Consiliul local și Primăria municipiului Petroșani, ”Adunarea Momârlanilor” reprezintă o inițiativă prin care se dorește susținerea micilor fermieri și meșteșugari din comunitatea momârlănească, precum și valorificarea produselor locale, fiind în același timp un excelent mijloc de promovare a tradițiilor comunităților locale din Valea Jiului – Ținutul Momârlanilor.
”Adunarea Momârlanilor” va avea loc anul acesta, pe parcursul a trei zile, în perioada 23 – 25 septembrie 2022, în Centrul Civic din Petroșani. Aici se va desfășura, pe parcursul celor trei zile, între orele 9,00-20,45 un Târg de produse tradiționale și artizanat. De asemenea, sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11,00 este programată pe Centrul civic al Petroșaniului, desfășurarea unei parade a portului popular urmată de o agapă tradițională cu produse din bucătăria momârlănească, în care publicul este invitat la o degustare gratuită de curechi la ceaun, zeamă de batal și păsat.
Pentru fiecare din cele trei zile ale ”Adunării Momârlanilor”, cu începere de la ora 17,30 este programat și un spectacol folcloric. Astfel, vineri, 23 septembrie pe scena din Centrul civic vor evolua artiști ai Clasei de canto și instrumente de suflat condusă de prof. Tiberiu Coconeț, artiști ai Clasei de canto condusă de prof. Simona Ionașc, dar și rapsozii populari Mirela Merlaș, Marius Țugulescu, Teodora Filip și Bâtea Band. Sâmbătă, 24 septembrie, vor urca pe scenă alți artiști ai Clasei de canto și instrumente de suflat condusă de prof. Tiberiu Coconeț, dar și rapsozii populari Mădălina Străuneanu & Mitu Helj, Leo Cosma, Maria Suciu și Victorița Lăcătușu. Pentru duminică, 25 septembrie, programul artistic îi va aduce în atenția publicului pe artiștii Clasei de canto și instrumente de suflat condusă de prof. Tiberiu Coconeț, dar și pe rapsozii populari Ionela Magyari și Alisa Toma.
”Tradițiile ne definesc ca oameni, ca societate, iar păstrarea şi respectarea acestora reprezintă un omagiu adus părinţilor noştri şi trecutului comunității în care trăim. Vă invit să facem acest lucru, împreună cu comunitatea momârlanilor din întreaga Vale a Jiului”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.