Galeria de Artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni, găduieşte, în această perioadă, o expoziţie a elevilor de la Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazu” din Vulcan, coordonați de profesorul Oliver-Kriss Falticska. Evenimentul se desfășoară sub egida Asociației culturale ”Iosif Tellmann” din care face parte și prof. Oliver-Kriss Falticska, el însușu un cunoscut și apreciat artist plastic din Valea Jiului.
Intitulată ”Compoziții”, expoziția aduce pe simeze nu mai puțin de 116 desene realizate în creion, carioca, creioane colorate şi acuarele, având teme variate de la portrete, peisaje, flori, animale, figuri geometrice, personaje din desene animate până la pictură abstractă.
”Este vorba despre o expoziţie de început de an şcolar prin care ne propunem stimularea creativității elevilor noştri, cu scopul de a ne elibera imaginaţia şi de a regăsi frumosul din noi şi din jurul nostru, după această perioadă lungă de pandemie”, a declarat prof.Oliver-Kriss Falticska.
Expoziția este găzduită de Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni până la finalul lunii septembrie 2022 și poate fi vizitată gratuit de publicul interesat.
Text și foto: Antoneta DUBAN