ZIUA EUROPEANĂ A LIMBILOR MODERNE la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Petroșani
În cadrul proiectului « Interculturalitate și plurilingvism », proiect care se desfașoară pe parcursul întregii săptămâni 26-29.09.2022, la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Petroșani au avut loc mai multe activități care au avut drept scop atragerea atenției asupra importanței învățării limbilor străine.
Cunoașterea limbilor străine este un atu pentru toți cetățenii europeni ai secolului al XXI-lea. Elevii trebuie să conștientizeze care sunt avantajele care derivă din cunoașterea mai multor limbi străine și să identifice metodele cele mai eficiente și materialele auxiliare cele mai utile în acest demers de învățare.
Scopul principal al activității este acela de a pune accent pe experiența personală a elevilor în legatură cu studiul limbilor străine.
Prezentări Power Point, dezbateri, jocuri, traduceri, eseuri, poezii, piese de teatru se vor desfășura, în cadrul orelor de curs, pe tot parcursul săptămânii. La biblioteca liceului se organizează o expoziție de carte « Periplu prin literaturile Europei ». Lângă cabinetul de limbi străine va fi organizată o expoziție de postere și desene. Săptămâna se încheie cu un concurs, « Micul Poliglot », între 2 licee : Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Petroșani și Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazu” Vulcan.
27
« Administratorul public, Costel Avram – audiențe în Valea Jiului (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Termocentrala Paroșeni se va închide, după ce amendamentul senatorului Cristian Resmeriță de salvare a acesteia a fost respins la vot în Parlament »