Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a participat miercuri, 28 septembrie 2022, alături de alte ofialități locale și județene, la Brad, la o întâlnire de lucru care a avut ca scop prezentarea oportunităților de finanțare disponibile prin programele gestionate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, reprezentat de domnul secretar de stat Ovidiu Cîmpean.
Consiliul Județean Hunedoara și primăriile din zona de nord a județului, fac parte din structura asociativă de tip ITI (Investiții Teritoriale Integrate), alături de locuitorii din zona Munților Apuseni, din județele Alba, Bihor, Cluj și Arad, ce poartă numele „MOȚII, ȚARA DE PIATRĂ”.
„Felicit inițiatorii acestui demers pentru faptul că au elaborat o strategie de dezvoltare a UAT-urilor din cele cinci județe din Munții Apuseni. Județul Hunedoara este singurul județ din România pe teritoriul căruia există două structuri asociative de dezvoltare teritorială integrată, respectiv Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Moții, Țara de Piatră”, și Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată „Valea Jiului”, care vor beneficia de finanțări europene nerambursabile”, a declarat președintele Laurențiu Nistor, în cadrul întâlnirii de la Brad.
Din ADI „Moții, Țara de Piatră” fac parte 5 județe din zona Munților Apuseni (Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara) și 16 UAT-uri din județul Hunedoara (Baia de Criș, Balșa, Băița, Blăjeni, Brad, Bulzeștii de Sus, Buceș, Bucureșci, Certeju de Sus, Crișcior, Geoagiu, Luncoiu de Jos, Ribița, Tomești, Vața de Jos, Vălișoara). Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată „Valea Jiului” este formată din 6 UAT-uri din județul Hunedoara: Aninoasa, Lupeni, Petrila, Petroșani, Uricani și Vulcan.
O întâlnire similară va avea loc și în Valea Jiului, în cursurl săptămânii viitoare, la aceasta fiind așteptat să participe și ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș.