8 OCTOMBRIE, DESCHIDEREA OFICIALĂ A TRASEULUI VIA TRANSILVANICA
Via Transilvanica va deveni oficial primul traseu de lungă distanță din România, care traversează țara de la Putna la Drobeta-Turnu Severin
Via Transilvanica este finalizat.
Odată cu finalizarea amenajării traseului și lansarea tronsonului din Alba, pe data de 8 octombrie va avea loc și deschiderea oficială Via Transilvanica. Evenimentul se va desfășura în Piața Cetății din Alba Iulia și va avea un târg, ateliere, expoziții și concerte. Oricine va păși în Piața Cetății începând cu ora 10.00 și până la orele 23.00 se va bucura de experiențe inedite, gândite și pregătite până la ultimul detaliu de Asociația Tășuleasa Social.
Via Transilvanica ajunge la final după o perioadă de 4 ani și jumătate, ani ce se numără în kilometri, județe, regiuni, borne și pași. Frații Ușeriu, împreună cu echipa Tășuleasa Social, au lucrat la amenajările acestui traseu, ce înfrățește Putna de Drobeta-Turnu Severin, urmând ca luna viitoare, pe 8 octombrie, să lanseze oficial traseul în întregime. Odată cu această lansare, Via Transilvanica va deveni oficial primul traseu de lungă distanță din România, care traversează țara în diagonală, din nord-est, până în sud-vest la Dunăre. Astfel țara noastră se va alătura țărilor care au trasee celebre care generează milioane de turiști anual.
Până în prezent, Via Transilvanica a adunat turiști de ordinul miilor, atât români cât și străini, încă din faza de construcție a traseului.
“România și Transilvania beneficiază de o diversitate incredibilă, care cumva a stat ascunsă. Fiecare comunitate are de oferit o experiență absolut memorabilă, atât pentru ospitalieri, pentru că drumeții vin cu poveștile de pe toată Via Transilvanica când ajung într-o comunitate nouă, dar și pentru drumeți deoarece aceste comunități de care niciodată nu au auzit, dintr-odată își arată atât de multe fețe care trebuie doar descoperite.” – Alin Ușeriu, creatorul Via Transilvanica.
Programul evenimentului
10.00 – Deschiderea târgului din Piața Cetății;
11.00 – Lansarea tronsonului județul Alba;
12.00 – Concert Ada Milea și Bobo Burlăcianu;
12.30 – Ambasadorii proiectului și personalități celebre ce susțin proiectul vor semna ultimele borne kilometrice;
14.30 – Discuții Via Transilvanica, proiecții și prezentări în Muzeul Principia din Piața Cetății, și lansare de carte “Via Transilvanica” de Voicu Bojan;
19.40 – Inaugurarea oficială a traseului Via Transilvanica;
20.00 – Concert: Urma, Vița de Vie, Subcarpați.
Printre ambasadorii și susținătorii proiectului Via Transilvanica se numără și: Marcel Iureș, Marius Manole, Andreea Esca, Pavel Bartoș, Dragoș Bucurenci, Amalia Enache, Horia Tecău, William Blacker, Mihaela Miroiu, Charlie Ottley, Nicolae Al României, Alina Maria de Roumanie, Toma Coconea, Tibi Ușeriu, Eduard Schneider, Mirela Pop, Mircea Bravo, Ion Barbu, Andi Moisescu, Ada Milea etc.
Frații Ușeriu străbat Via Transilvanica
Pentru a marca finalizarea tronsonului de la Alba și deschiderea oficială a traseului în întregime, Alin și Tibi au plecat pe traseu. Ei și-au propus să parcurgă, pentru prima dată, drumul în întregime, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, urmând să ajungă pe data de 6 la Alba-Iulia.
Alin Ușeriu a plecat singur pe traseul la începutul lunii august, iar Tibi a pornit cu o echipă de 10 oameni, la începutul lui septembrie. Astfel, cel din urmă se află în prima alergare organizată pe Via Transilvanica.
Dacă la început alergau alături de Tibi 10 persoane, acum au rămas doar jumătate care vor duce drumul până la final.
Tibi îl va ajunge pe Alin din urmă în ultima zi de traseu și o vor parcurge împreună, de asemenea alături de doi bicicliști, Sergiu Pâca și Traian Deleanu, care și ei fac traseul integral.
Le urăm “Cale bună!”