Președintele CJ Hunedoara sesizează Protecția Consumatorului și ANRE pentru că facturile locuitorilor din munții Apuseni nu sunt înjumătățite, conform legii

Președintele CJH, Laurențiu Nistor a transmis sesizari către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) prin care atrage atenția asupra încălcării unor drepturi legale ale locuitorilor din munții Apuseni. Concret, deși locuitorii vizați au respectat toți pașii legali, au depus documentațiile solicitate, aceștia nu beneficiază nici acum de tarifele reduse cu 50% la energia electrică, așa cum prevede legislația în vigoare.

Conform legislației în vigoare, furnizorii și/sau operatorii de distribuție trebuie să încaseze de la clienții casnici care locuiesc în zona delimitată a Munților Apuseni, sumele reprezentând contravaloarea energiei electrice/gazelor naturale/energiei termice, aplicând tarife reduse cu 50%.

”În cuprinsul Anexei 1 la Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni, cu modificările și completările ulterioare, se regăsesc și locuitori ai județului Hunedoara ale căror interese le reprezint în calitate de președinte al Consiliului Județean Hunedoara. Este vorba despre locuitori ai municipiului Brad și ai unui număr de 15 comune (Baia de Criș, Balșa, Băița, Blăjeni, Buceș, Bucureșci, Bulzeștii de Sus, Certeju de Sus (parțial), Crișcior, Geoagiu (parțial), Luncoiu de Jos, Ribița, Tomești, Vața de Jos, Vălișoara). Prin cele două adrese, solicit ANPC și ANRE să ia măsurile legale care se impun, pentru ca locuitorii să beneficieze de măsurile adoptate de către Guvern, astfel încât programul special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a localităților prevăzute în actele normative să poată fi pus în aplicare și să producă efectele previzionate”, a declarat Laurențiu Nistor.

Acesta a reamintit că, în 27 iulie a.c., a transmis o primă adresă în atenția premierului Nicolae Ciucă, în care semnala această stare de fapt. De asemenea, în data de 21 septembrie a.c. a revenit cu un apel public adresat de această dată ministrului Energiei, Virgil Popescu. ”Regret că în urma celor două apeluri adresate Guvernului, lucrurile nu s-au schimbat în sensul respectării legislației în vigoare!”, a mai precizat Laurențiu Nistor.