Amendamentul depus de senatorul de Valea Jiului Cristian Resmeriță la așa numita Lege a Energiei (Legea 447/2022 pentru aprobarea OUG 108/2022), prin care acesta solicita scoaterea de pe lista obiectivelor energetice din România care urmează să-și înceteze activitatea la finalul anului 2030 a Termocentralei de la Paroșeni nu a întrunit numărul de voturi necesare pentru a fi adoptat. Cu toate acestea, senatorul Cristian Resmeriță este ferm convins că închiderea Termocentralei de la Paroșeni, una dintre cele mai moderne centrale termoenergetice din Europa, în acest moment, este o greșeală imensă pe care statul român nu ar trebui să o facă. În acest sens, parlamentarul își continuă demersurile prin care speră să convingă autoritățile decizionale că acest obiectiv energetic trebuie să-și continue activitatea și după orizontul anului 2030.
În acest conext, în cursul zilei de miercuri, 5 octombrie 2022, Comisia Economică a Senatului condusă de senatorul Daniel ZAMFIR va fi prezentă în Valea Jiului, pentru a analiza situația în care se află Complexul Energetic Hunedoara. Din delegație va face parte și senatorul Radu OPREA, fost ministru al Antreprenoriatului și lider al Grupului senatorial PSD. De asemenea vor mai fi prezenți o serie de senatori al căror program va permite această deplasare. În mod firesc, alături de senatorul Cristian Resmeriță,vor fi prezenți și parlamentarii hunedoreni Natalia Intotero și Ilie Toma, precum și președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
”Mă bucură foarte mult faptul că există un interes deosebit pentru Valea Jiului în general din partea colegilor senatori. Mulțumesc de pe acum pentru prezență tuturor celor care și-au anunțșat participarea: parlamentari, lideri de sindicat, conducerea Complexului Energetic Hunedoara, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor. Cred că doar dacă ne punem la aceeași masă toate forțele inclusiv politice, putem să găsim niște soluții împreună cu conducerea ministerului, pentru ca activitatea complexului să devină una normală”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Miercuri, 5 octombrie 2022, la ora 10.00 , Comisia Economică a Senatului va avea o întâlnire de lucru la Uzina Paroșeni cu toată conducerea Complexului Energetic Hunedoara, pentru a încerca să găsească soluții pentru ca acesta să aibă o funcționare cât mai normală. De asemenea președintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean a confirmat prezența tuturor liderilor de sindicat din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.
După întâlnirea de la Uzina Paroșeni va urma o deplasare la Exploatarea Minieră Livezeni unde parlamentarii din Comisia Economică a Senatului vor intra în subteran pentru a analiza condițiile de muncă de acolo.