Debut de an universitar cu oportunități pentru studenți și ambiții mari pentru Universitatea din Petroșani

Universitatea din Petroșani și-a deschis, astăzi, porțile pentru anul universitar 2022-2023, al 74-lea din istoria acestei instituții de învățământ superior. Festivitatea de deschidere a anului universitar a avut loc în Aula Magna, unde alături de cei mai noi dintre studenții celor trei facultăți componente au fost prezenți reprezentanți ai conducerii Universității, ai corpului profesoral și invitați speciali. În rândul acestora i-am remarcat pe președintele Consiliului județean Hunedoara – Laurențiu Nistor, prefectul județului Hunedoara – Petru Călin Marian, parlamentarii Natalia Intotero și Ilie Toma, primarii Tiberiu Iacob Ridzi (de la Petroșani) și Cristian Merișanu (de la Vulcan), directorul general al INCD-INSEMEX Petroșani – George Artur Găman ș.a.

În discursul său care marchează oficial deschiderea noului an universitar de la Petroșani, rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin a arătat că, dincolo de argumentul unui învățământ modern, diversificat și adaptat permanent la cerințele mediului economic, desfășorat aici în cei 74 de ani de existență ai școlii superioare din Valea Jiului, Universitatea din Petroșani se află în prezent în fața unorambițioase provocări generate de schimbările majore care se petrec în lumea în care trăim.Pregătim tot mai mulți specialiști pentru industriile și serviciile cu valoare adăugată mare, pentru domeniile strategice de dezvoltare a României, dar și în alte domenii. Gândim toate specializările, fie de tradiție, fie mai noi, într-o altă viziune, în concordanță cu transformările și provocările tehnologice mondiale. Suntem în fazele de acreditare a specializării Sisteme de stocare a energiei, pregătind viitorii specialiști în domeniul construcției barteriilor pentru autovehicule, unde suntem universitate-pilot în România. Suntem partenerii români, cu spijinul Agenției Spațiale Române, la un proiect european coordonat de Academia de Mine din Germania, care vizează pregătirea inginerilor minieri pentru a exploata substanțe minerale utile din spațiul cosmic și aici ne referim la Marte și la Lună și suntem în colaborări avansate pentru cercetări în domeniul obținerii și stocării hidrogenului”, a spus rectorul Radu Sorin.

Acesta a precizat că Universitatea din Petroșani este, în prezent, pregătită să facă față acestor noi cerințe, având de partea sa statutul de ”Universitate cu Grad Ridicat de Încredere” obținut anul trecut în urma evaluării instituționale făcute de Agenția Română de Asigurarea Calității în Învățământul Superior, iar Școala Doctorală a fost, la rândul ei, reacreditată pentru 4 domenii specifice. În plus, datorită performanțelor sale academice, Universitatea din Petroșani a fost invitată să facă parte din Consorțiul universitar european EURECA PRO, unde are statut de membru fondator alături de alte instituții academice de prestigiu din Belgia, Spania, Germania, Austria, Grecia, Slovenia și Franța.

Toate aceste argumente, la care se adaugă și altele, au constituit elemente decisive în alegerea pe care au făcut-o și în acest an mulți dintre absolvenții de Bacalaureat care au ales să-și continue perfecționarea educațională la Universitatea din Petroșani, încrezători în faptul că diploma de absolvent al acestei Universități este, așa cum deja s-a demonstrat indubitabil, cartea de vizită pentru o viitoare carieră profesională de succes, atât în domeniul tehnic, cât și în cel al altor ramuri ale științelor. Aceste este și crezul pe care l-au exprimat de la tribuna festivității de deschidere a anului universitar, ”bobocii” Alexandru Florea (student în anul I la Topografie) și Anda Luca (studentă în anul I la Management).

Președintele CJH, Laurențiu Nistor i-a asigurat la rândul său pe studenții care au ales să urmeze la Petroșani studiile academice, că au făcut o foarte bună alegere. ”Avem nevoie de specialiști tineri, cu abilități și competențe noi, pentru că județul Hunedoara are șansa să implementeze în următorii ani proiecte în valoare de sute de milioane de euro. Este nevoie mai mult ca oricând de consolidarea și dezvoltarea învățământului tehnic universitar din județul Hunedoara. Tocmai de aceea, Consiliul Județean Hunedoara va fi un partener serios de dialog. Universitatea din Petroșani, prin specializările sale care țin pasul cu cerințele de piața muncii, este bine poziționată și se bucură de tot multe aprecieri în cercurile academice și științifice. Chiar dacă mineritul nu mai reprezintă, din păcate, o componentă economică importantă la noi în țară, iată că apar alte specializări de care această zonă are atâta nevoie. Județul Hunedoara și mai ales Valea Jiului se află în perioada de tranziție de la cărbune și combustibili fosili către alte surse de energie verde, regenerabilă. Atragem fonduri prin Mecanismul pentru o Tranziție Justă, iar suma este una considerabilă: 510 milioane de euro, adică un sfert din suma alocată celor 6 județe. Vin fonduri prin PNRR, pe programul Anghel Saligny, în 2024 se vor deschide noi axe prin Programul Operațional Regional. De noi depinde cum vom cheltui aceste fonduri, ce proiecte vom implementa pentru ca Valea Jiului și județul nostru să se dezvolte sustenabil. Iată de ce avem nevoie de noi specialiști, de absolvenți de studii superioare, iar în acest context, celor care astăzi încep studiile la Universitatea din Petroșani le spun că au făcut o alegere foarte bună”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.

Un mesaj similar a transmis și prefectul județului Hunedoara, Petru Călin Marian. Acesta a rătat în discursul său că: ”avem nevoie de specialiști care, prin cunoștințele teoretice și practice acumulate, să poată contribui la dezvoltarea localităților unde își vor desfășura activitatea. Vă felicit, dragi studenți, pentru că ați ales să urmați cursurile acestei prestigioase universități hunedorene de învățământ superior. Dumneavoastră, cadrelor didactice universitare, vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți, la catedră, în laboratoare sau în ateliere, pentru ca absolvenții Universității din Petroșani să fie bine pregătiți pentru cariera pe care o vor urma aici, în Valea Jiului, sau în alte orașe.”

Pentru ca toate aceste deziderate să devină tot atâtea realități, Universitatea din Petroșani a deschis, odată cu noul an universitar 2022-2023, o nouă etapă din triumviratul care a marcat succesul acestei instituții de-a lungul celor 74 de ani ai săi: ”Student-Știință-Societate”. Cu aceleași ambiții și cu aceleași speranțe de succes.