Pentru ediția din acest a evenimentului cultural-artistic organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni cu prilejul ”Zilei Internaționale a Vârstnicilor”, organizatorii au pus la punct un program artistic special, în care una dintre cele mai longevive formații de pop-rock din România, COLOR GRUP a fost sărbătorită pentru cei 45 de ani de carieră artistică neîntreruptă.
Cu toate că nu mai sunt nici ei la prima tinerețe, Fane Abrădoai, Niki Nuță, Florin Humă și Florin Ionescu, cei 4 membrii COLOR ai acestei seri au făcut un concert cu adevărat de zile mari, fiind aplaudați la scenă deschisă de seniorii Lupeniului pentru șlagărele nemuritoare interpretate cu atât de multă vervă, dar și pentru emoționantele lor compoziții, iar piesa în primă audiție a ”Imnului echipei de fotbal Minerul Lupeni” s-a dovedit a fi de un succes absolut.
Într-un gest absolut aprecabil, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță i-a premiat pentru activitatea lor artistică de 45 de ani nu doar pe membrii actualei echipe a Grupului Color (Fane Abădoai, Niki Nuță, Florin Humă, Florin Ionescu, Geo Costin, Andreea Popa), ci și pe cei care au mai făcut parte, de-a lungul anilor din această formație emblematică a Văii Jiului: Daniela Baban, Tavi Cordea, Cătălin Stepa, Bela Andrași sau Cornel Biholar. ”Performanța dumneavoastră artistică este de-a dreptul remarcabilă, așa cum istoria acestei trupe este una deosebit de frumoasă. Vă mulțumim pentru că ați făcut în așa fel încât generații întregi de oameni ai Văii Jiului să se poată bucura de muzica dumneavoastră. Vă felicit pentru performanța celor 45 de ani de scenă și sunt convins că istoria Grupului Color merge mai departe, așa cum muzica dumneavoastră merge publicului, așa cum am văzut și astăzi, direct la inimă. La mulți ani, Color!”, a spus primarul Lucian Resmeriță.
Înființat la 3 august 1977 de Fane Abrădoai, frații Dan și Noru Baban, Geo Costin (cu toții din Vulcan), împreună cu Tavi Cordea și Alexandru Lakatoș (ambii din Lupeni), Grupul Color a avut o evoluție artistică marcată de succes. Spre exemplu, a câștigat de trei ori locul I pe țară la Festivalul ”Cântarea României”, după ce în prealabil, au trecut cu succes peste toate etapele eliminatorii locale, județene și regionale. Au cântat în sute (poate chiar mii) de spectacole, peste tot în România, alături de artiști precum: Dan Spătaru, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Ștefan Hrușcă și Vasile Șeicaru, Carmen Rădulescu, Horian Moculescu, Olimpia Panciu, Petre Geambașu și lista ar putea continua la nesfârșit. Au avut zeci de înregistrări la radio și TV, au scos 4 albume și puține sunt evenimentele din viața oamenilor din Valea Jiului (nunți, botezuri, serbări și serate dansante) în care să nu-i fi întâlnit pe cei de la Color. Grație pasiunii pentru muzică și dedicației totale pentru această formație a lui Fane Abrădoai, Color și-a găsit întotdeauna formula de continuitate pe scena artistică românească.
Așa cum, tot grație pasiunii și dedicației lor pentru muzică, Grupul Color continuă și activitatea de educație muzicală care, deja s-a concretizat de-a lungul timpului cu peste 500 de copii din Valea Jiului aduși pe scenă, dintre care mulți au îmbrățișat o carieră artistică. Între aceștia fac parte și membrii trupei FREELAND din Lupeni, trupă formată din Cipri Ciutre, Alexandru Niki Nuță, Adrian Ciutre, Vlad Luca și Ovidiu Roman, care deși cântă împreună doar de câteva luni, au demonstrat în concertul de la Lupeni că locul lor este pe scenă, fapt confirmat din plin de aplauzele publicului.
Pentru spectacolul aniversar dedicat seniorilor din Lupeni în acest an, organizatorii l-au invitat la Lupeni și pe unul dintre cei mai apreciați artiști ai scenei muzicale românești: ALIN OPREA, alias TALISMAN. Cu o apariție surprinzătoare, fără pletele blonde pe care le știam din fotografiile și filmările TV cu Alin Oprea, dar cu aceeași voce absolut remarcabilă și cu aceleași piese de succes din repertoriul său, Alin Oprea a încheiat într-un fel memorabil un spectacol excepțional, care va rămâne mult timp în inimile și în mintea celor câteva sute de oameni care au umplut sala Palatului Cultural ”Minerul” din Lupeni, cu ocazia acestui eveniment important din viața comunității: Ziua Persoanelor Vârstnice.
Iar pentru a avea tabloul complet al unui eveniment care arată că, la Lupeni, seniori sunt respectați exact așa cum o merită, să mai adăugăm doar că în avanpremiera spectacolului artistic, alte câteva familii de aur ale Lupeniului, care au adunat 50 de ani de căsnicie, au fost premiate, în cadru festiv, de primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, iar în plus, acesta a ținut să-și primească toți oaspeții din comunitatea seniorilor, în chip galant, cu o floare și o urare din suflet: LA MULȚI ANI !