Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, în parteneriat cu Editura Humanitas din București și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara organizează, în ziua de 13 octombrie 2022, ora 1800, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, o întâlnire cu prozatorul, traducătorul, editorul, omul de televiziune Radu Paraschivescu.
Cu acest prilej, autorul își va lansa cele mai recente trei cărți, toate apărute în ultimul an la Editura Humanitas: Noi suntem români (nimeni nu-i perfect), care cuprinde considerații despre realitățile românești de astăzi, scrise cu inteligență, umor și cu un acut simț al observației; Acul de aur și ochii Glorianei – un palpitant roman a cărui acțiune se petrece în Italia Papei Clement al VIII-lea și în Anglia elisabetană, în care se întâlnesc „(…) întâmplări și personaje care nu au existat aievea și care trăiesc alături de oameni a căror existență pe pământ poate fi identificată cu eforturi mai mici sau mai mari” și, în sfârșit, Cu inima smulsă din piept, un roman care poartă cititorul în Portugalia secolului al XIV-lea, unde se petrece o cutremurătoare poveste de dragoste care a inspirat, peste secole, poeți și muzicieni.
Radu Paraschivescu este autorul a peste 30 de cărți (romane, eseuri), majoritatea cu mare succes la public, și a tradus un număr de 120 de cărți ale unor autori precum James Joyce, John Steinbeck, Julian Barnes, Salman Rushdie, Kazuo Ishiguro, ca să-i amintim pe cei mai cunoscuți.
A susținut interesante și captivante rubrici dedicate limbii române (Pastila de limbă) și lecturii (Dă-te la o carte), fiind numit pe drept cuvânt „sanitarul de serviciu al limbii române”. Este unanim recunoscut că limba română are în Radu Paraschivescu un slujitor de mare nădejde, cu iubire, respect și perfectă cunoaștere a ei, mereu gata să pună în lumină întreaga bogăție a limbii noastre și să sancționeze fără milă, dar cu mult umor, atât de desele abateri de la corecta exprimare și scriere.
Iubitorii sportului, ai fotbalului, își amintesc savuroasele sale apariții televizate unde a urmărit partide de fotbal pe marginea cărora a făcut comentarii și analize pline de umor, rostite cu pricepere și sinceritate.
Managerul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu”, Ioan Sebastian Bara apreciază că întâlnirea cu scriitorul Radu Paraschivescu va fi un excelent prilej pentru publicul care va veni să cunoască una dintre personalitățile de valoare ale vieții culturale românești actuale, un scriitor de mare talent, un om spiritual, deschis dialogului, plin de vervă, cu un excepțional simț al umorului.