Lecție de istorie cu Adrian Cioroianu, la Salonul Hunedorean al Cărții

Salonul Hunedorean al Cărții din acest an a găzduit miercuri, 12 octombrie 2022, o foarte interesantă întâlnire cu istoricul Adrian Cioroianu, care a acceptat invitația Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva de a-i fi oaspete.

Cu această ocazie, cunoscutul istoric, managerul Bibliotecii Naționale a României, și-a lansat la Deva trilogia intitulată Cea mai frumoasă poveste, care cuprinde volumele Câteva adevăruri simple despre istoria românilor, Nu putem evada din istoria noastră și O țară se construiește zi de zi, toate apărute la Curtea Veche Publishing, precum și volumul A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român. 1921-2021. Pentru o istorie dezinhibată a „viitorului luminos”, apărut la Editura Polirom.

Adrian Cioroianu este, de peste două decenii, profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din București. Este bine cunoscut publicului pentru activitatea sa politică și diplomatică, amintim doar că a deținut portofoliul de Externe în perioada 2007-2008. Este autorul a numeroase volume de istorie, eseuri pe teme de istorie sau de politică, scenarii pentru documentare istorice etc. Pasionat de istorie încă din copilărie, a fost mereu preocupat să prezinte imaginea asupra trecutului nostru într-o manieră cât mai accesibilă pentru un public dornic să fie informat dintr-o sursă competentă.

Organizatorul evenimentului, Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene din Deva evidențiază, la rândul său, faptul că Adrian Cioroianu este un istoric apreciat, un istoric care vrea să ne convingă de faptul că istoria este „cea mai frumoasă poveste”. ”Noi ne-am convins de acest lucru atunci când am urmărit, pe micile ecrane, acele interesante „capsule de trecut”, rostite în cele „5 minute de istorie”. Prezentările erau captivante, ne determinau să citim mai mult, să aflăm mai multe despre evenimentul sau personalitatea despre care ne vorbea istoricul. Cele trei volume prezentate la Deva sunt alcătuite din „capsulele de trecut” pe care Adrian Cioroianu le-a prezentat la televiziune în scurte expuneri, având drept subiect câte un episod din istoria modernă și contemporană a României. Concluzia istoricului era, de fiecare dată, aceea că istoria este cea mai frumoasă poveste”, a declaratr Ioan Sebastian Bara.

Scurtele, dar foarte sinteticele „capsule de trecut” fac o amplă panoramare a istoriei României, începând cu domnia lui Carol I până în epoca lui Ceaușescu, trecând prin Războiul de Independență, Primul Război Mondial, făurirea Unirii, perioada interbelică, Al Doilea Război Mondial, instaurarea comunismului. Toate aceste evenimente istorice sunt dublate de ample portrete ale unor mari personalități care ne-au marcat istoria – regi, lideri politici, oameni de cultură și de știință –, dar și de prezentarea unor momente mai puțin cunoscute din perioada istorică prezentată.

A patra carte a reputatului istoric, intitulată A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român. 1921-2021. Pentru o istorie dezinhibată a „viitorului luminos”, este o culegere de studii elaborate de tineri istorici, cercetători ai perioadei de după 1921, anul formării Partidului Comunist din România, devenit în 1948 Partidul Muncitoresc Român, iar în 1965, Partidul Comunist Român. Sunt prezentări ale unor lideri comuniști, de la Gheorghe Gheorghiu-Dej la Nicolae Ceaușescu, de la Ana Pauker la comuniștii din Basarabia, texte care vădesc o migăloasă muncă de documentare. Citind această carte, cei care au trăit anii de dinainte de 1990 își vor putea clarifica unele nelămuriri, tinerii vor cunoaște amănunte despre o pagină controversată a istoriei României.

”Adrian Cioroianu își scrie cărțile cu multă acribie, într-un limbaj accesibil, dar care nu face rabat de la ținuta științifică. Este o lectură plăcută, scrisă cu multă dragoste față de această poveste frumoasă care este Istoria și care trebuie cunoscută așa cum a fost, fără nicio încercare, din nicio parte, de a o murdări sau de a o cosmetiza, după criterii subiective. Lecțiile de istorie ale profesorului Adrian Cioroianu ne sunt cu atât mai necesare cu cât trăim vremuri complicate, greu de înțeles, greu de suportat și doar convingerea că vom reuși să ne ridicăm din nou la înălțimea înaintașilor noștri ne dă speranță. Este imperios necesar să ne cunoaștem trecutul pentru ca să înțelegem ceva mai bine prezentul și să ne însușim adevărul potrivit căruia „o țară se construiește zi de zi”, apreciază Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene din Deva.

Toate aceste cărți semnate Adrian Cioroianu compun un tablou al României ultimelor două secole, un tablou pe care istoricul îl zugrăvește ținând parcă seama de o binecunoscută rubrică a revistei „Magazin istoric” intitulată „Așa vă place istoria?”. Iar cei care iubesc cu adevărat istoria vor răspunde afirmativ la această întrebare.

La Salonul Hunedorean al Cărții, prezentarea cărților acestui apreciat autor a fost urmată de un dialog cu istoricul Adrian Cioroianu și, în final, de o sesiune de autografe.