Doar un singur obstacol mai stă în calea ambițiosului și curajosului alpinist Adrian Ahrițculesei din Valea Jiului pentru ca numele acestuia să fie înscris pe lista exploratorilor de pe mapamond care au dus la bun sfârșit performanța ascensiunii pe cei mai înalți șapte vulcani ai planetei. Este vorba despre Muntele Sidley, cel mai înalt vulcan din Antarctica (4.285 m).
Adrian Ahrițculesei a anunțat că va porni în această expediție decisivă, la începutul anului 2023. „Expediţia în Antarctica a devenit o certitudine. Sunt foarte fericit. Aş putea spune că este expediţia vieţii mele, cea mai îndrăzneaţă şi cea mai costisitoare. Pe 6 ianuarie 2023 voi ajunge în oraşul Punta Arenas, din Chile, unde mă întâlnesc cu organizatorii expediţiei în Antarctica. Din Punta Arenas, vom lua un alt avion care îi ne va duce până la o bază de cercetare din Antarctica, unde vom rămâne câteva zile pentru adaptarea la condițiile de temperatură de la Polul Sud. Mai apoi, tot pe calea aerului, cu ajutorul unui avion de mici dimensiuni, vom ajunge la baza Muntelui Sidley. Din acest loc va începe ascensiunea pe vulcanul din Antarctica. Nu-mi rămâne decât să fiu sănătos, să mă pregătesc cât mai bine ca să reușesc să finalizez cu succes acest obiectiv. Până atunci sper să fie pace, să nu înceapă, Doamne fereşte, un război şi să nu mai pot pleca„, a declarat alpinistul Adrian Ahrițculesei.
Deși numai costurile expediției la Polul Sud depășesc 70.000 de dolari, Adrian Ahrițculesei a reușit să realizeze acest proiect doar din resurse proprii și cu ajutorul unor sponsori privați și al unor prieteni devotați. ”Costurile expediției mele în Antarctica cu scopul de a ajunge pe Mount Sidley și să închid Circuitul ,,Seven Summit Vulcanoes „, circuit care cuprinde cei mai înalți vulcani de pe fiecare continent și astfel să devin primul bărbat din România care realizează acest lucru sunt foarte mari. Nu am apelat și nu voi apela niciodată la bani publici deoarece consider că banii publici trebuie folosiți în interesul comunității. Am fost și sunt ajutat de familia mea și de prieteni dar asta nu înseamnă că în expedițiile mele din Asia, din cele două Americi, din Oceania și Australia, din Africa sau din Europa) nu am purtat tricolorul românesc sau nu am vorbit cu mândrie despre Petroșani sau Valea Jiului”, spune Adrian Ahrițculesei.
Cei care doresc să-l susțină pe Adrian în acest proiect special, pe care doar un singur român l-a finalizat cu succes până acum, o pot face prin donații pentru expediția din Antarctica, donații care se pot face în contul în contul Asociației ”Cuceritori de Vârfuri Montane”, respectiv în contul bancar RO90BTRLRONCRT0640276801 deschis în lei și valută sau prin Swift BTRLRO22.
Circuitul „Seven Vulcanoes” presupune escaladarea celor mai înalţi vulcani de pe cele şapte continente. Alpinistul Adrian Ahriţculesei a reuşit să urce, până acum, pe şase din cei şapte vulcani ce sunt incluşi în „Circuitul celor şapte vulcani”. El a cucerit, astfel, vârfurile Damavand (5.609 metri) – Iran, Asia, Mont Giluwe (4.367 m) – Oceania şi Australia, Pico de Orizaba (5.636 m) – America de Nord, Elbrus (5.642 m) – Europa, Ojos del Salado (6.893 m) – America de Sud, Kilimanjaro (5.895 m) – Africa. Primul român care a reușit această performanță este alpinista Crina Coco Popescu, care a parcurs traseul în anul 2012.