După două vizite în teren pentru evaluarea situației din marile bazine termoenergetice ale României, cele din Valea Jiului și Oltenia, reprezentanții Comisiei pentru Energie din Senatul României au întocmit un raport pe care l-au înaintat atât Parlamentului, cât și Guvernului și Președinției.
Concluzia principală a acestui raport este aceea că România poate avea mai multă energie dacă vor funcționa la capacitate maximă atât grupurile energetice de la Complexul Energetic Oltenia cât și cele de la Complexul Energetic Hunedoara, cu atât mai mult cu cât, după cum s-au convins senatorii, acest lucru este deplin posibil. Din partea Comisiei Economice a Senatului, președintele acestei comisii, senatorul Daniel Zamfir, îi informează pe președintele României, premierul Ciucă și președintele Camerei Deputaților care este situația din teren și care ar putea fi soluțiile benefice: menținerea cărbunelui în mixul energetic al țării.
Astfel, la Complexul Energetic Hunedoara s-a constatat că este nevoie de investiții de aproximativ 25 de milioane de euro pentru modernizarea exploatărilor de cărbune astfel încât termocentrala de la Paroșeni să funcționeze la capacitate maximă, nu doar două zile pe săptămână cum se întâmplă în prezent, dar și de angajări urgente de personal în cadrul minelor de cărbune din Valea Jiului.
”Combinatul Energetic Hunedoara care are termocentrala de la Paroseni si patru exploatatii minere la Lupeni, Lonea, Vulcan si Livezeni, poate fi o companie extrem de rentabila doar daca ministerul energiei vrea lucrul asta. Cu investiții absolut rezonabile, de circa 25 milioane de euro, termocentrala de la Paroseni poate funcționa șapte zile din șapte, nu doar două cum se întâmplă acum, iar cărbunele extras suplimentar poate fi vândut în Polonia care deja a solicitat cărbune din România având în vedere că au rupt legătura cu rușii. Cum să explici oamenilor că trebuie să închizi producția pe cărbune, care a devenit mai ieftină decat cea pe gaze, în condițiile în care chiar apostolii bruxelezi ai închiderii minelor ne îndeamnă acum să producem energie din orice pentru a reduce dependența de ruși”, a declarat senatorul Daniel Zamfir, președintele Comisiei pentru Energie din Senat.
Acțiunea senatorilor din cadrul Comisiei pentru Energie vine ca urmare a demersurilor legislative inițiate de senatorul PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriță, care a depus la Parlament două amendamente la așa numita Lege a decarbonării, prin care solicita pe de o o parte extinderea termenul de închidere a minelor Lonea și Lupeni până în 2032, la fel ca și cel stabilit pentru minele Livezeni și Vulcan precum și, pe de altă parte, scoarea termocentralei de la Paroșeni de pe lista obiectivelor termoenergetice propuse pentru închidere. Amendamentele senatorului Cristian Resmeriță, respinse de senatori, mai au o șansă de a fi adoptate în Camera Deputaților, care este for decizional pe această speță legislativă.
Senatorul Cristian Resmeriță consideră că demersul Comisiei pentru Energie din Senat de a analiza situația industriei termoenergetice din România chiar de la fața locului, cu toți factorii implicați, a fost una care a scos la iveală mai multe adevăruri. ”Așa cum ne-am convins cu toții din dialogul pe care l-am avut la Termocentrala de la Paroșeni și, mai apoi, la Mina Livezeni, toată lumea este de acord că propunerile pe care le-am făcut eu în ceea ce privește continuitatea industriei miniere și termoenergetice în Valea Jiului sunt corecte. Mai mult, toți factorii de decizie, de la nivel de conducere a CEH, sindicate, și Ministerul Energiei, administrator special și judiciar al CEH au agreat faptul că e nevoie de angajări urgente în minele din Valea Jiului și a fost avansată chiar o cifră de 300 de locuri disponibile, care vor fi scoase la concurs. Din păcate, de la vizita noastră în teren, conducerea CEH pare să nu facă nimic în această direcție. Eu am cerut, iar directorii de mine și toți cei prezenți, au fost de acord că termenul de 1 noiembrie 2022 pentru realizarea acestor angajări este unul imperativ necesar. Mai sunt câteva zile până atunci și eu încă mai sper ca cei din conducerea CEH să facă ceva concret în această direcție, pentru că angajările în minerit nu depind decât de voința și competența celor care conduc acum acest Complex Energetic. În ceea ce privește Comisia pentru Energie din Senat, așa cum domnul Zamfir a spus și la Petroșani, suntem gata să acordăm tot sprijinul pentru acest complex energetic încă vital pentru viața economică și socială a oamenilor din Valea Jiului, dar și pentru securitatea energetică a României”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
În raportul Comisiei energetice din Senat se arată că, pentru a valorifica potențial termoenergetic al României, Ministerul Energiei are de făcut doar dopi pași: Pasul 1, ajustarea corespunzătoate a PNRR pe componenta Energie. Pasul 2, modificarea în consecință a prevederilor legislației interne și angajarea investițiilor și personalului necesare pentru funcționarea minelor și centralelor termice pe cărbune. De asemenea, membrii Comisiei pentru energie din Senat recomandă extinderea capacității de producție de energie pe bază de cărbune este impusă și de necesitatea de a acoperi necesarul național până la punerea în funcțiune a centralelor nucleare 3 și 4 de Cernavodă – 1400 MWH – parte a angajamentelor privind decarbonizarea și tranziția la energia verde, fără periclitarea siguranței energetice a țării.