Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, în parteneriat cu Academia de Științe Tehnice din România și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara organizează în ziua de 3 noiembrie 2022, ora 1700, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala „Liviu Oros”, lansarea a două cărți semnate de prof. dr. ing. Victor Vaida: „Criza energetică din România” și „Istoria centralelor termoelectrice cu combustibili fosili din România”.
Autorul acestora este o personalitate de marcă a energeticii românești, fost președinte al Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei, fost preşedinte al EUREL – Bruxelles (Asociația Societăților Inginerilor Electrotehnicieni, Energeticieni şi din Telecomunicații) şi preşedinte SIER – Societatea Inginerilor din România. Dr. ing. Victor Vaida a fost vicepreședinte și președinte-director general al RENEL, director general și director tehnic la S.C. Electrocentrale Deva și a deținut și importante demnități politice după 1990. De-a lungul a peste trei decenii a cercetat domeniul energeticii românești și a adus importante contribuții pe această temă prin lucrări ample cum sunt: „Strategia Energetică a României. Orientări Strategice pe termen mediu şi lung” (2015); „Centenarul Energeticii Românești” (2018).
Prin lucrarea „Istoria centralelor termoelectrice cu combustibili fosili din România”, profesorul Victor Vaida a depus un efort de documentare excepțional pentru ca, așa cum apreciază prof. dr. ing. Dan Gheorghiu, fost director ISPE și vicepreședinte al CMR-CME, să se acopere „un gol editorial, care a existat privind dezvoltarea şi funcţionarea centralelor termoelectrice cu combustibili fosili din România”.
Lucrarea pune în lumină, cu rigoare și obiectivitate, importanța deosebită pe care au avut-o în țara noastră centralele termoelectrice cu combustibili fosili în procesul electrificării și al realizării efective a Sistemului Energetic Național. Este subliniată importanța cadrelor tehnice din România – ingineri, tehnicieni, maiștri – care au pus pe picioare aceste centrale, precum și rolul determinant al industriei românești constructoare de mașini care a asigurat echipamentele necesare acestor centrale. Rolul învățământului superior tehnic din România a fost și el de importanță vitală în realizarea acestor obiective atât de necesare pentru dezvoltarea societății întrucât „majoritatea centralelor termoelectrice din România au fost proiectate de către ISPE București și realizate de Întreprinderile (Trusturile) Energoconstrucția București și Energomontaj București, cu specialişti şi lucrători pregătiți majoritatea în școlile din țară.”
A doua carte, „Criza energetică din România”, se axează pe o temă de o acută actualitate, o problemă spinoasă cu care se confruntă acum întreaga societate românească. Autorul trage un serios și dur semnal de alarmă pentru a sensibiliza decidenții politici în adoptarea unor măsuri inteligente care să limiteze efectele acestei crize extrem de grave, cu consecințe greu de suportat de către marea masă a populației.
Ambele cărți elaborate de profesorul Victor Vaida sunt lucrări de referință în acest domeniu de strictă specialitate al termoenergeticii și oferă soluții concrete de depășire a crizei energetice sau măcar de atenuare a efectelor ei.