Vârsta de pensionare 2022: Care sunt perioadele care nu sunt considerate vechime în muncă
Concediile de odihnă, de incapacitate temporară de muncă din cauza unor accidente ori boli profesionale, dar și cele la care au dreptul părinții pentru nașterea, creșterea și îngrijirea copilului sunt luate în calcul pentru stabilirea drepturilor de pensie, potrivit legistației în vigoare. Chiar dacă unele dintre acele perioade sunt necontributive, ele sunt asimilate ca stagii de cotizare.
Excepție de la regulă o constituie absențele nemotivate și concediile fără plată care, potrivit Codului muncii, se scad din vechimea în muncă. Așadar, concediile fără plată sunt cele care nu se vor lua în calcul pentru vechimea în muncă, dar nu cele de odihnă.
Stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu contract de asigurare socială au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Trecem în revistă concediile care sunt considerate vechime în muncă, precum și indemnizațiile care se acordă pentru unele tipuri de concedii.
- Concediul de odihnă – fiecare salariat trebuie să-și poată lua anual măcar 20 de zile libere.
-
Concediul pentru incapacitate temporară de muncă se acordă în baza unui certificat medical. Perioada acestui concediu e recunoscută expres în Legea pensiilor ca perioadă de cotizare, chiar dacă e necontributivă.
Pe perioada acestui concediu se acordă și o indemnizație, pe o perioadă de 183 de zile în intervalul de un an, socotită din prima zi de concediu medical.
- Concediile pe care le pot lua părinții pentru nașterea, creșterea și îngrijirea copiilor:
– Concediul de risc maternal se acordă gravidelor, femeilor care au născut recent și celor care alăptează, atunci când la locul de muncă există riscuri pentru securitatea/sănătatea salariatelor ori repercusiuni asupra sarcinii/alăptării. Pe perioada acestui concediu se acordă o indemnizație de 75% din media veniturilor din ultimele șase luni dinaintea acestuia, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2003.
– Concediul de maternitate este luat de salariatele care urmează să nască, acordat împărțit între perioada de sarcină și cea de lăuzie (în total, cel mult 126 de zile). Și aici se acordă o indemnizație, de 85% din media veniturilor din ultimele şase luni.
– Concediul paternal este singurul concediu care aparține exclusiv taților și se acordă pe o durată de cinci zile lucrătoare, în primele opt săptămâni de la nașterea copilului.
– Concediul de creștere a copilului, ce poate fi acordat oricăruia dintre părinți, este cel mai mare dintre acestea, fiind de până la doi ani (trei ani, în cazul copilului cu handicap). Indemnizația lunară pentru creșterea copilului se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului.
– Concediul de acomodare pentru cei care adoptă este de cel mult un an, cuantumul indemnizației fiind de 85% din veniturile realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani și nu poate fi mai mică de 1.787 de lei și nici mai mare de 8.500/lună.
– Angajații au dreptul și la un concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la șapte ani, conform OUG nr. 158/2005. În cazul copilului cu handicap însă, pentru afecțiunile intercurente, concediul este până la împlinirea vârstei de 18 ani. Indemnizația este de 85% din baza de calcul, care este determinată ca medie a veniturilor lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară.
Sursa – ziarulunirea.ro