A început distribuirea pachetelor cu ajutoare alimentare: Cine sunt beneficiarii și ce conțin
Începând cu data de 1 noiembrie va începe distribuirea pachetelor cu ajutoare alimentare, a transmis Marcel Boloş, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene.„Pachetele cu alimente se vor distribui începând cu data de 1 noiembrie, ele fac parte dintr-un program pe care noi l-am implementat începând cu anul 2017. Sunt pachete cu produse alimentare, au 24 de kilograme greutatea. Pachetele sunt destinate celor care sunt cu veniturile sub venitul minim garantat, este vorba de beneficiarii legii privind ajutorul social. Sunt în aceste pachete și produse alimentare, de la ulei, făină, zahăr, conserve de carne de porc, de vită, inclusiv paste făinoase. Alimentele sunt luate în totalitate cu bani europeni. Finanțarea este asigurată din vechiul program operațional destinat asistenței pentru persoanele defavorizate”, a anunţat ministrul la Antena 3.
Cum vor fi distribuite pachetele
„Pachetele cu alimente sunt în centrele de depozitare pe care ni le-au pus la dispoziție autoritățile locale și este o practică pe care noi o avem începând cu anul 2019 ca aceste centre de depozitare mai apoi să deservească beneficiarii. Implicarea a fost a autorităților locale în acest proces. Am avut aceste campanii de distribuire și în trecut, cu sprijinul primarilor”, a mai declarat Marcel Boloş la Antena 3.
Sursa: dcbusiness.ro