O delegație a Băncii Mondiale, condusă de Marcel Heroiu, specialist senior pe sectorul de dezvoltare urbană a avut o rundă de discuții cu primari și oficialități ale administrațiilor publice locale din Valea Jiului. Întâlnirea a vut loc, zilele trecute, la sediul Primăriei municipiului Vulcan.
Potrivit primarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, gazda acestei întâlniri, discuțiile cu echipa Băncii Mondiale au avut ca scop identificarea de surse de finantare complementare celor prin fonduri europene care să sprijine proiectele de dezvoltare a Văii Jiului. ”Am discutat de asemenea, despre stadiul proiectului Zone Funcționale în Uniunea Europeana, proiect din care Valea Jiului face parte, împreuna cu alte 11 zone de acest fel din Europa”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Prezent la discuții, primarul orașului Petrila Vasile Jurca, se arată optimist asupra faptului că scopul Băncii Mondiale pentru Valea Jiului este, în principal, legat de corelarea nevoilor locuitorilor din zona țintă astfel încât posibilele noi finanțări propuse să fie complementare cu ceea ce se finanțează deja de către alte organisme financiare europene. ”S-a discutat despre importanța dezvoltării urbane în promovarea unei creșteri economice inclusive și sustenabile pentru Valea Jiului, valorificarea atuurilor fiecărei zone în parte. Fie că este vorba de turism, de energia verde, sau despre oamenii de cultură ai Văii Jiului, trebuie să acționăm astfel încât să se aducă soluții de îmbunătățire ale procesului de alocare și gestionare a acestor fonduri, pentru a se asigura o rată de absorbție cât mai mare”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Discuțiile pe această temă de interes au continuat, cu echipa Băncii Mondialer condusă de Marcel Ionescu-Heroiu, expertul Băncii Mondiale în România în dezvoltare durabilă urbană și la Sibiu, în cadrul unei reuniuni a Asociației Orașelor din România, la care din Valea Jiului au participat Vasile Jurca (primarul orașului Petrila) și Dănuț Buhăescu (primarul orașului Uricani). ”În prezența Miniștrilor Dezvoltării, dl. Cseke Attila și al Fondurilor Europene, dl. Marcel Boloș, dar și a reprezentantului Băncii Mondiale, dl. Marcel Heroiu și a altor oficiali de stat, primarii orașelor din România au analizat, dezbătut și propus o serie întreagă de modificări și completări la viitoarele programe de investiții din Fonduri Europene. De asemenea, am analizat cu colegii primari și posibilitatea ca Banca Mondială să sprijine realizarea de noi investiții durabile în orașele noastre. Eu îmi doresc, asemenea colegilor primari, ca efectele acestor discuții să se concretizeze cât mai repede cu putință în cât mai multe proiecte utile și necesare pentru oameni, pentru dezvoltarea comunităților noastre”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Tot despre soluții de finanțare a proiectelor din Valea Jiului, îndeosebi în ceea ce privește implementarea celor din Fondul pentru Tranziție Justă, a vorbit la Adunarea Regiunilor de la Bruxelles și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. Acesta a informat Comisia Europeană și Parlamentul European asupra faptului că, deși turismul este considerat o axă principală de dezvoltare a Văii Jiului în perioada de tranziție, proiectele care vizează dezvoltarea turismului în Valea Jiului au fost eliminate din Strategia de Dezvoltare a Văii Jiului și nu vor fi eligibile pentru finanțare pe acest program. ”În momentul în care s-a elaborat Strategia de Dezvoltare a Văii Jiului de către cei de la PricewaterhouseCoopers în toate discuțiile pe care le-am avut noi am cerut ca și turismul să fie inclus în Strategia de Dezvoltare a Văii Jiului ca axă distinctă și posibil de finanțat pe Fondul de Tranziție Justă. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că întotdeauna cei de la Price au spus că Ministerul Fondurilor Europene nu este de acord cu introducerea turismului ca axă distinctă în Just Transition. Atunci, s-a mers așa, nu am avut acces să ne întâlnim cu dl. Ministru Ghinea și Strategia este cumva generală, dar nu prevede în mod foarte clar posibilitatea finanțării turismului și a activităților din turism pe Fondul de Tranziție Justă, iar din experiența mea în ultimii 30 de ani în Valea Jiului domeniul care a avut un impact economic și social semnificativ în ceea ce înseamnă schimbarea paradigmei economice și punerea altor activități în locul mineritului a fost turismul. Atunci la Bruxelles eu am pledat pentru aceste lucruri. Să sperăm că vom reuși până la urmă ca turismul, atât pentru activitățile publice, cât și pentru privați să fie eligibil și finanțabil prin Fondul de Tranziție Justă”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi, într-un interviu pentru publicația Informația Văii Jiului.