Minoritățile din județul Hunedoara se prezintă în fața jurnaliștilor români

Un inedit infotrip rezervat jurnaliștilor de la mai multe instituții de media din România, le permite acestora să cunoască îndeaproape minoritățile din județul Hunedoara.

Grație unui proiect dezvoltat de Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României, între 7 și 11 noiembrie 2022, jurnaliștii invitați în acest proiec au în vizor minoritățile județului Hunedoara, respectiv comunitatea germană, evreiască, maghiară și ruteană.

Spre exemplu, marți, 8 octombrie 2022, jurnaliștii invitați s-au întâlnit cu liderul comunității evreiești din Deva, Liviu Lăcătușu, iar după o discuție despre istoria evreilor au avut o întrevedere cu reprezentanții comunității maghiare. Kofity Zoltán a prezentat valorile maghiarimii din Deva și județul Hunedoara, iar adjunctul inspectorului școlar general din județ, Szász Barra Zsófia a relatat despre educația în limba maternă, prezentare ce a fost completată de spusele jurnalistei Gáspár Barra Réka prezentând elemente din folclorul și arta populară specifică zonei, precum și de Dulinszky László care a menționat platformele de întâlnire ale comunității maghiare din Hunedoara. Din partea Liceului Teoretic ”Téglás Gábor” din Deva, directorul Botár Csaba și directorul adjunct Máté László i-au găzduit pe invitați și au stat de vorbă despre educația desfășurată în cadrul instituție. În cursul zilei, ghidul voluntar și profesorul Kofity Magda a condus turul în incita Castelul Corvinilor din Hunedoara și a prezentat valoarea acestui patrimoniu foarte cunoscut și în afara granițelor județului.

Unul dintre motivele realizării, an de an, al proiectului inițiat de Departamentul pentru Relații Interetnice și intitulat ”Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass media” constă tocmai în această vizită de documentare și schimb de bune practici cu parteneri de proiecte similare din Regiunea Dunării. ”Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltarea locală” este considerat a fi o formă prin care prin întâlnirea nemijlocită dintre membrii comunităților locale minoritare și cei care pot fi ”portavocea” lor în mass media din toată țara, viața și cultura membrilor minorităților naționale din România este mult mai bine cunoscută și înțeleasă.

În cadrul proiectului, jurnaliștii prezenți în Hunedoara vor realiza înregistrări, interviuri, reportaje, imagini care ulterior vor apare pe diverse platforme de presă promovând turismul local, diversitatea culturală și etnică din România.

Fotografii: Departamentul pentru Relații Interetnice



« (Știre anterioară)