Pugilistul hunedorean Cosmin Gârleanu, singurul reprezentant al României la box masculin la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a semnat, recent, primul său contract de profesionist, cu TM Boxing din Mexic, ţară în care va şi pleca, de altfel, zilele acestea, pentru a începe pregătirile.
Cosmin este primul boxer non-mexican care semnează cu compania din America Latină, care, din 2013, se ocupă de descoperirea şi promovarea talentelor în vederea consacrării lor la profesionişti. De altfel, printre pugiliştii pe care îi reprezintă se numără şi Kenya Enriquez, de două ori campioană mondială.
„Cosmin Gîrleanu este un talent excepțional și faptul că a participat la cea mai recentă ediţia a Jocurilor Olimpice confirmă acest lucru. Deoarece luptă la o categorie mai mică, îi este greu să găsească concurență la nivelul său în Europa, așa că TM Boxing îl va dezvolta în Mexic, unde, fără îndoială, este locul unde poate găsi cei mai mulți adversari de calibru. Avem multe aşteptări de la el!”, a declarat Felipe Leon, directorul sportiv al TM Boxing.
„Cred că este timpul potrivit să fac acest pas în cariera mea, mai ales că, pe plan naţional şi european am demonstrat de ce sunt capabil. Am încredere că am luat o decizie potrivită şi sper ca, în scurt timp să mă ridic la aşteptările celor care m-au contractat. Mai mult, sper să vină, cât de repede, şi ziua în care cei de acasă, de aici, de la Hunedoara, să fie mândri de mine. Le mulţumesc tuturor celor de la club, colegilor, antrenorilor şi administraţiei locale, care m-a sprijint când aveam nevoie”, a spus Cosmin Gîrleanu.
Pentru a putea face acest important pas în carieră, FC Corvinul 1291 Hunedoara, club la care este legitimat pugilistul, a decis rezilierea contractului cu acesta, pe cale amiabilă.
În vârstă de 23 de ani, Cosmin Gârleanu este multiplu campion naţional, la cadeţi, juniori şi tineret, campion mondial şi vicecampion european la juniori şi medaliat cu argint la Europeanul Under 22, din Rusia (2019).