Amenzi uriașe pentru facturile întarziat sau neprimite la energie. Șase furnizori mari au primit sancțiuni de la ANRE

Șase furnizori de energie electrică au fost amendați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în urma controalelor desfășurate. Sancțiunile au fost aplicate din cauza faptului că societățile au emis cu întarziere facturile.Aşa cum am anunţat public, ca urmare a numeroaselor sesizări privind neemiterea facturilor de energie electrică, am demarat acţiuni de control la principalii furnizori de energie electrică. Acţiunile de control au avut ca tematică verificarea modului în care, în perioada 01.04.2022 – 30.09.2022, furnizorii şi-au respectat obligaţia de a emite facturi conform perioadei de facturare convenite cu clienţii finali.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că furnizorii controlaţi nu şi-au respectat obligaţiile legale, respectiv au emis cu întârziere sau nu au emis facturi de energie electrică după fiecare perioadă de facturare, aceştia fiind sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 380.000 lei”, informează ANRE.

Amenzile s-au aplicat astfel:
– ELECTRICA FURNIZARE 120.000 lei

– HIDROELECTRICA 70.000 lei

– CEZ VÂNZARE 60.000 lei

– E.ON ENERGIE ROMÂNIA 50.000 lei

– ENEL ENERGIE 50.000 lei

– ENEL ENERGIE MUNTENIA 30.000 lei

sursa: digi.24.ro