Una dintre manifestările cultural-educative organizate de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, care s-a bucurat de multă apreciere din partea participanților, s-a desfășurat în ziua de 9 noiembrie 2022, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva și a avut drept temă: „Cum citim? Sfaturi de lectură. Noutăți în bibliotecă”.
Ideea acestui eveniment a pornit, după cum explică Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene, de la realitatea că în această lume, în care totul se petrece într-un ritm infernal, în care sursele de informare au devenit extrem de numeroase, de diverse și e foarte greu de selectat utilul de inutil, cu greu se mai găsesc acele momente de tihnă și detașare în care se poate savura o carte. ”Dar, așa cum spune o vorbă, cine vrea poate, așa încât dacă există dorința de a citi, dacă cititul a devenit o pasiune, atunci vom găsi și timpul necesar pe care să-l petrecem în compania unei cărți bune. Orice bibliotecă are menirea de a fi un punct de răspândire a culturii, de formare a gustului pentru lectură, de educare a dragostei față de carte. Chiar și în secolul XXI, în era internetului, cartea rămâne un produs cultural de neînlocuit, lectura fiind în continuare o preocupare îndrăgită de milioane de oameni de toate vârstele și profesiile”, a declarat Ioan Sebastian Bara.
Participanților la această activitate li s-a oferit o prezentare care a argumentat rolul și importanța lecturii în condițiile progresului informațional ce caracterizează lumea contemporană. Prin imagini sugestiv alese și explicații bine documentate, prezentarea a pus accentul pe tipurile de lectură, pe genurile de cărți care se cer citite într-o viață: de la literatură la știință, de la istorie la literatură memorialistică, de la cărți de popularizare a științei la biografii ale marilor personalități.
Sigur, internetul a adus posibilitatea de a citi pe ecranul computerului, o modalitate rapidă de a avea acces la cât mai multe cărți. Este o posibilitate foarte practică, poate și eficientă, care însă elimină plăcerea de a avea o carte în mână, de a o răsfoi, de a face semne pasajelor care ne-au plăcut și le găsim folositoare în înțelesul aflat în cuvintele atât de des pomenite ale cronicarului: „că nu ieste alta și mai frumoasă, și mai de folos în toată viiața omului zăbavă, decât cetitul cărților”.
De la cea mai fragedă vârstă, omul are nevoie de îndrumare – primită de la părinți, de la prieteni, de la școală, de la bibliotecari – pentru ca lectura, cititul, să devină o obișnuință, o pasiune, o a doua natură și, în final, o necesitate. Descoperirea bucuriei de a citi poate fi momentul care ne schimbă definitiv viața și ne face să fim pentru totdeauna îndrăgostiți de carte, de orele tihnite pe care le petrecem cu acest prieten care nu te trădează niciodată.
Dar a citi este o artă, trebuie ani mulți și lecturi numeroase ca să putem spune că stăpânim arta cititului, a cititului cu folos, a lecturii unor texte cu adevărat valoroase. De aceea, răspunsul la întrebările ce citim, cum citim, de ce citim, când citim este bine să-l primim de la persoane familiarizate cu lectura, de la oameni ai cărții care consideră pierdută ziua în care n-au citit măcar o pagină.
”Dacă, la început de secol XIX, Ion Heliade-Rădulescu, în dorința de a sprijini firava literatură română, se adresa tinerilor condeieri cu vorbele „Scrieți, băieți, numai scrieți!”, astăzi îl putem parafraza cu îndemnul adresat mai ales tinerilor: „Citiți, tineri, numai citiți!” Această dorință de a citi dorim s-o insuflăm și noi tinerilor prin toate manifestările cultural-educative pe care le organizăm pentru ei și sperăm că strădania noastră nu va fi zadarnică”, a mai spus Ioan Sebastian Bara.
La final, celor prezenți în sală li s-au adresat întrebări din materialul urmărit, cele mai bune răspunsuri fiind răsplătite cu premii constând în cărţi și diplome oferite de biblioteca județeană.