Sufletului tău orfan,
Sufletului meu orfan.
Părinții noștri poate-s duși la târguri
Să mai aducă iar o pâine albă
Căci în genunchi urcau până în vârfuri
Să vadă viața, ca pe-o holdă dalbă
Părinții noștri poate-s cu colindul
Pe la ferestre ori pe la copii în vise
Sculptând pe fruntea lor divină, nimbul
Și-apoi plecau spre zările aprinse
Părinții noștri, poate-s o minune
Ce ni s-a dat să o purtăm în cântec
Un răsărit și-apoi un Soare-apune
Că-s zămisliți din pâine și din pântec
Părinții noștri-s îngerii din ceruri
Ce strălucesc în stele și-n luceferi
Și obosiți atâtea grele vremuri
Se odihnesc, iubindu-ne, tot teferi
Părinții noștri-s cerul și pământul
Și râuri ce se varsă în izvoare
Părinții noștri-s crucea și mormântul
Și lacrimi ce se-aprind în Sfântul Soare
Părinții noștri-s fagure de miere
Niște albine din zborul cel dintâi
Și-o umbră vie, ce în veci nu piere
Străjerii drepți la al nostru căpătâi !
