Daniel Călin, arcașul campion în uniformă de pompier
Lui Daniel Călin, pompierul din echipa ISU Petroșani, toată lumea îi spune „Arcașul”, deoarece an de an țintește și doboară medaliile de aur la competițiile de tir cu arcul, atât pe plan național, cât și la nivel mondial. Din 2011 și până în prezent, s-a întors cu medalii de la toate Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor, desfășurate în SUA, Irlanda, China, s.a.m.d.
Daniel Călin face parte din anul 2007 din echipajele operative ale Detașamentului Petroșani al ISU Hunedoara. Constituția și stăpânirea de sine l-au ajutat să înfrunte sute de situații de urgență și să salveze multe vieți.
Întâia oară când a pus mâna pe arc, Daniel nu avea nici 12 ani, dar era hotărât să facă performanță. „Întotdeauna am fost un luptător. Aș putea spune că arcul mi-a deschis drumul, iar apoi, meseria de salvator mi-a completat viața”, spune Daniel Călin.
În timpul liber, pentru că are și două fetițe, Daniel meșterește arcuri potrivite pentru vârstele lor, fiind convins că puterea exemplului este esențială pentru cei mici.
L-am întrebat pe Daniel ce meserie ar fi îmbrățișat dacă s-ar fi născut în alt secol. „Mi-ar fi plăcut să trăiesc în vremea lui Iancu de Hunedoara și bineînțeles că aș fi ales să fiu un arcaș în primul flanc. Mi-aș fi apărat semenii cu prețul vieții, așa cum o fac și acum, alături de colegii mei”, ne-a mărturisit Daniel Călin, arcașul în uniformă de pompier.
Felicitări, Daniel, pentru modul extraordinar în care te dăruiești carierei de pompier, sportului și deopotrivă familiei!