Aventura temerarului sportiv din Valea Jiului Adrian Ahrițculesei, care și-a propus să devină primul bărbat alpinist român care cucerește cei mai mare 7 vulcani ai Platenei (după Crina Coco Popescu, prima femeie alpinist care deja a finalizat cu succes acest circuit) se află înaintea ultimului obstacol: cucerirea vârfului Mount Sidley din Antarctica.
Adrian Ahrițculesei va pleca în această aventură în primele zile ale anului 2023. „Expediţia în Antarctica a devenit o certitudine. Sunt foarte fericit. Aş putea spune că este expediţia vieţii mele, cea mai îndrăzneaţă şi cea mai costisitoare. Voi pleca din Petroșani pe 3 ianuarie 2023 iar pe 6 ianuarie 2023 voi ajunge în oraşul Punta Arenas, din Chile, unde mă întâlnesc cu organizatorii expediţiei în Antarctica. Din Punta Arenas, vom lua un alt avion care ne va duce până la o bază de cercetare din Antarctica, unde vom rămâne câteva zile pentru adaptarea la condițiile de temperatură de la Polul Sud. Mai apoi, tot pe calea aerului, cu ajutorul unui avion de mici dimensiuni, vom ajunge la baza Muntelui Sidley. Din acest loc va începe ascensiunea pe vulcanul din Antarctica. Nu-mi rămâne decât să fiu sănătos, să mă pregătesc cât mai bine ca să reușesc să finalizez cu succes acest obiectiv”, a declarat Adrian Ahrițculesei.
Sportivul din Petroșani și-a propus ca, înaintea acestei misiuni care completează circuitul celor 7 vulcani, să se întâlnească cu oamenii de acasă, din Valea Jiului, care l-au încurajat și care l-au susținut în acest proiect atât de ambițios. Cei care i-au urmărit expedițiile de până acum, care-l cunosc și care cred în șansa lui Adrian de a fi primul bărbat din România care-și înscrie numele pe lista scurtă a celor mai puțin de 25 de sportivi din întreaga lume care au închis cu succes circuitul ”Seven Vulcanoes” îl vor putea întâlni miercuri, 23 noiembrie 2022, de la ora 16,00 în cadrul unui eveniment public care va avea loc în foaierul Teatrului ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani, la care sunt bineveniți toți cei interesați să afle amănunte despre expediția finală a acestui proiect derulat de Adrian Ahrițculesei, dar și despre expedițiile precedente.
În plus, cu prilejul acestui eveniment public la care participarea este liberă, gratuită și binevenită, veți avea ocazia unei întâlniri cu alți mari campioni ai sporturilor extreme din țara noastră, iar pasionații de fotografii și autografe vor avea ocazia de a-și îmbogăți colecția cu imaginea încă unui mare sportiv al Văii Jiului și al României: Adrian Ahrițculesei.
”Vă aștept la acest eveniment să vorbim despre circuitul Seven Vulcanoes, să vorbim despre munți și despre aventură și să ne cunoaștem mai bine. În fiecare ascensiune pe care am făcut-o până acum am simțit că am alături energia pozitivă a tututor oamenilor care mă susțin și care cred în succesul acestui proiect al meu și al nostru, al românilor. Am nevoie de această energie și vreau să vă cunosc pe toți cei care credeți în mine!”, a mai spus Adrian Ahrițculesei.
Circuitul „Seven Vulcanoes” presupune escaladarea celor mai înalţi vulcani de pe cele şapte continente. Alpinistul Adrian Ahriţculesei a reuşit să urce, până acum, pe şase din cei şapte vulcani ce sunt incluşi în „Circuitul celor şapte vulcani”. El a cucerit, astfel, vârfurile Damavand (5.609 metri) – Iran, Asia, Mont Giluwe (4.367 m) – Oceania şi Australia, Pico de Orizaba (5.636 m) – America de Nord, Elbrus (5.642 m) – Europa, Ojos del Salado (6.893 m) – America de Sud, Kilimanjaro (5.895 m) – Africa.
Primul român care a reușit această performanță este alpinista Crina Coco Popescu, care a parcurs traseul în anul 2012.