Alertă MAE pentru românii care urmează să plece în Austria. Ce sector al transporturilor va fi afectat
Ministerul Afacerilor Externe de la București atenționează că luni, 28 noiembrie, are loc o grevă în Austria, la transportul feroviar, situație care va afecta atât circulația trenurilor interne, cât și a celor transfrontaliere.Astfel, MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Austria că urmează o grevă în sectorul transportului feroviar.
Potrivit MAE, aproximativ 5.000 de trenuri își vor înceta circulația pe tot teritoriul Austriei, urmând a fi perturbată și circulația feroviară transfrontalieră, precum și cea de noapte. Oficialii români avertizează că sunt posibile anulări de curse feroviare și în data de 29 noiembrie 2022.
Călătorii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în R. Austria: 0043 1 5032465, 0043 1 5052381, 0043 1 2309510 și 0043 1 5051627 (tarif local Austria), apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Persoanele care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție numărul de permanență al Secției Consulare a Ambasadei României în Republica Austria: + 0043 69911726027, a mai transmis MAE.
Austria se află în centrul atenției, după ce doi dintre cei mai importanți lideri și-au exprimat opoziția față de aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. Potrivit ministrului său de Interne, Gerhard Karner, „Sistemul este disfuncțional. Situația din Europa arată foarte clar că protecția frontierelor externe a eșuat”.
Oficialul de la Viena dă vina pe fluxul de refugiați care se revarsă în Europa Centrală prin Balcani. Mai mult de 90.000 de migranți au fost deja reținuți în Austria în 2022, mulți dintre ei nefiind înregistrați în nicio altă țară din blocul comunitar, susține MAI.
„Este un moment inoportun să votăm extinderea acum, dacă sistemul frontierelor externe nu funcționează. Factorul declanșator al rezistenței este fluxul de refugiați care se varsă în Balcani spre Europa Centrală. Peste 90.000 de migranți au fost deja reținuți în Austria în acest an, dintre care 75.000 nu au fost înregistrați în nicio altă țară din UE”, a explicat Karner.
După opoziția publică a ministrului austriac de Interne față de includerea Bulgariei, Croației și României în spațiul Schengen, șeful guvernului de la Viena a nuanțat declarațiile. Cancelarul Karl Nehammer a respins amenințările la adresa Croației, pe care a lăudat-o pentru felul în care gestionează granița externă a UE. În schimb, a crticat explicit România, Bulgaria și Ungaria că lasă migranți să intre ilegal în Europa.
sursa: playtech.ro