Învățământul profesional și dual din Valea Jiului, între certitudini și aspirații

Lipsa muncitorilor calificați de pe piața muncii, care se resimte deja într-un mod acut și în Valea Jiului și județul Hunedoara, determină autoritățile și mediul de afaceri să ia în calcul tot mai mult parteneriatul cu unitățile de învățământ profesional și dual, în vederea inițierii și dezvoltării unor clase dedicate pregătirii elevilor în meseriile cele mai căutate de pe piața muncii.

În acest context s-a desfășurat, zilele trecute, la Biblioteca Universității din Petroșani, o masă rotundă care a adus față în față reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, ai conduccerii Liceului Tehnologic ”Dimitrie Leonida” Petroșani, ai Colegiului Tehnic ”Hermes” Petroșani, ai Colegiului Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila, respectiv ai administrației publice locale a orașului Petrila și reprezentanți ai mediului de afaceri deja implicat în pregătirea viitorilor meseriași în diverse domenii profesionale, în clasele de învățământ dual.

Despre experiența acumulată în activitatea practică derulată cu elevii de la învățământul dual au vorbit Florin Ciucur și Adrian Donisă (reprezentanți ai Apa Serv Valea Jiului), Dorel Neamțu (reprezentant al Realcom Petroșani), Aurelian Nicola (reprezentat al Sebaservex), însă lista companiilor din Valea Jiului care derulează deja o serie de parteneriate care vizează pregătirea profesională a tinerilor din Petroșani și Petrila, în colaborare cu cele trei unități de învățământ amintite este mult mai amplă. Spre exemplu, numai la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani există încheiate parteneriate de colaborare pentru pregătirea practică a elevilor de la clasele de învățământ profesional și dual cu Apa Serv Valea Jiului, Sebaservex, Lascăr Auto Motors, Jiul Comaliment, Unimat, Centrul de calcul Info 98, Nina Prod Com, E.M. Livezeni, Skyautomoto Service, Auto Sebdar, Autoservice DN66, G&M Deny, Stadielco, Nico Jakie 7Style, Socom Unirea nr. 44, Socom Unirea nr. 46, PFA Conca Gheorghița și Î.I. Bîtcău Elisabeta.

După cum arată directorul Liceului Tehnologic ”Dimitrie Leonida” Petroșani, prof. Mihaela Marița, împreună cu acești agenți economici, dar și în baza cerințelor de pe piața muncii, a fost elaborat planul de învățământ profesional și dual pe care-l derulează această unitate de învățământ care pregătește acum, spre exemplu, specialiști în meserii precum: sudori, mecanici auto, confecționeri textile, zugrav-vopsitor-ipsosar-tapetar, frizer-manichiurist-estetician, operator subansamble, confecționer tâmplărie din aluminiu, operator mașini și instalații industriale, electricieni, lăcătuși ș.a.m.d. ”Cu toate că oferta de pregătire școlară este una diversă și atractivă, ne confruntăm cu problema atragerii tinerilor către această formă de învățământ, pentru că în general părinții își îndrumă copiii să urmeze mai degrabă o clasă de liceu, decât o filieră tehnologică sau vocațională chiar dacă acestea le-ar oferi o șansă mai mare de succes și garanția integrării profesionale imediat după finalizarea studiilor. Din fericire, în ultimii ani, datorită claselor de învățământ dual, oportunității de a face practică direct la un agent economic dar și stimulentelor financiare oferite de stat și de companii, interesul pentru această formă educațională este unul în creștere”, a spus prof. Mihaela Marița.

Pentru tinerii de la clasele de învățământ profesional dual de la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila, suportul financiar este completat și de Primăria orașului Petrila, care adaugă la cei 400 de lei oferiți împreună de stat și de agenții economici parteneri, încă 100 de lei, astfel încât subvenția lunară pentru elevii care urmează această formă de învățământ este de 500 de lei, o sumă care, după arată și directorul instituției, prof. Cecilia Mitran, este una considerabilă pentru un tânăr de 14 ani. Chiar și în aceste condiții, primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, prezent la masa rotundă de la Petroșani, apreciază că este nevoie de o popularizare ceva mai intensă a beneficiilor pe care programele de învățământ profesional și dual le oferă tinerilor, dar și firmelor. ”Împreună cu doamna director Mitran, noi am făcut demersuri la toate firmele din orașul Petrila și, pe de altă parte, am căutat să le explicăm elevilor, încă din gimnaziu, beneficiile pe care le pot avea urmând acest tip de educație, dar ne-am lovit de o barieră a îndoielii și indiferenței. Când am început programul de învățământ dual la Petrila, am intervenit personal la Apa Serv și la Edil Sal, firmă a Primăriei, rugându-i să se implice și să ia copii în practică. Colaborarea s-a dovedit una cu efecte pozitive, dar mi-aș fi dorit ca mai multe firme să se implice în acest proces educațional prin care își pot pregăti, împreună cu profesorii de la Colegiu, forța de muncă de care au nevoie în viitor pentru a-și dezvolta și consolida afacerile”, a spus primarul Vasile Jurca.

Bucurându-se de o colaborare foarte bună cu Realcom SA, una din cele mai mari firme de comerț și alimentație publică din Valea Jiului, dar și cu alți agenți economici din domeniul industriei serviciilor în turism și alimentație publică, Colegiul Economic ”Hermes”, o școală de tradiție în pregătirea profesioniștilor din acest domeniu care se anunță a fi și unul de mare viitor în contextul dezvoltării turismului în Valea Jiului, are deja rezultate foarte bune în calificarea, prin intermediul învățământului profesional dual, elevilor săi în meserii de maxim interes pe piața muncii, nu doar la nivel local, ci și național: ospătar, bucătar, cofetar-patiser, lucrător hotelier, comerciant-vânzător, așa cum a arătat, cu acest prilej, prof. Ramona Ința, directorul școlii.

Apa Serv Valea Jiului este unul dintre agenții economici care s-a implicat profund în colaborarea cu liceele tehnologice de la Petrila și Petroșani, formând trei grupe de învățământ profesional dual, două pentru calificarea de sudor și una pentru lăcătuș și electrician. Ing. Florin Ciucur, șeful Departamentului Exploatare de la ASVJ a fost chiar tutore pentru prima clasă de ucenici și apreciază seriozitatea și dorința de a învăța meserie a celor pe care i-a avut elevi. ”Noi am reușit să pregătim acești tineri, în orele de practică pentru care am pus la dispoziție un atelier special și un tutore, iar în fiecare grupă am avut mulți dintre ucenici al căror interes în pregătire a condus la un progres vizibil. Sunt tineri care au învățat la noi să realizeze circuite electrice, să efectueze corect o serie de operațiuni mecanice, iar unii au deprins meseria de sudor la un nivel de pregătire ridicat. Din păcate, ne-am fi dorit ca măcat câțiva dintre ucenicii noștri să-i putem angaja, încă nici unul nu a dorit să rămână la Apa Serv și ăsta este un motiv de regret al nostru, că deși îi pregătim, îi formăm și-i calificăm într-o meserie, nu reușim să valorificăm acest potențial uman în compania noastră, pentru că ei caută în general să lucreze în altă parte”, remarcă Florin Ciucur.

Dincolo de toate aceste probleme și provocări, dezvoltarea învățământului profesional și dual rămâne una dintre cele mai importante preocupări, pe care școala, mediul de afaceri și comunitățile locale trebuie să le abordeze, împreună, cu maximă responsabilitate. Este opinia prof. Dana Luiza Cioară, inspector școlar coordonator al domeniului de învățământ Tehnic și Profesional din cadrul ISJ Hunedoara, care a condus dezbaterile mesei rotunde de la Petroșani. ”Trebuie să ne implicăm cu toții, pentru a-i convinge pe elevi de beneficiile pe care le pot avea urmând cursurile claselor de învățământ profesional și dual. Trebuie să aducem la un acord comun ofertele școlare cu cerințele de pe piața muncii, tocmai printr-o mai strânsă colaborare între liceele tehnologice și mediul local de afaceri iar, din fericire, legislația ne permite foartă multă flexibilitate în acest sens. Trebuie să conclucrăm cu autoritățile locale și împreună, cu toții, trebuie să găsim acele soluții prin care cererea de meserii de pe piața muncii și oferta de pregătire cuprinsă în programele de studii să fie corelate în mod eficient, astfel încât elevii noștri să finaleze cu succes etapa de pregătire școlară iar la final să fie pregătiți corespunzător pentru integrarea pe piața muncii. Este țelul nostru comun, de la părinți și profesori, până la reprezentanți ai mediului de afaceri și ai comunităților locale, pe care-l putem atinge și trebuie să-l atingem”, a spus inspectorul școlar Dana Luiza Cioară.

Masa rotudină cu tema ”Învățământul profesional și dual între certitudini și aspirații” de la Petroșani s-a derulat în cadrul proiectului ”VET-SMART: Școala Millenium – fomare activă și responsbailă pentru toți”, derulat de ISJ Hunedoara, în parteneriat cu Instituția Prefectului județului Hunedoara, Consiliul județean Hunedoara, Camera de Comerț și Industrie a județului Hunedoara, Universitatea din Petroșani și Universitatea Politehnică din Timișoara – Facultatea de Inginerie din Hunedoara.