Demarate în primăvara acestui an, demersurile pentru înfrățirea județului Hunedoara cu municipiul Chișinău au intrat deja în etapa premergătoare semnării documentului care va consfinți actul de înfrățire de către președintele Consiliului județean Huneodara, Laurențiu Nistor, respectiv primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban.
Acest lucru se va petrece în 24 Ianuarie 2022, o zi cu relevanță istorică deosebită, pentru România și Basarabia, deopotrivă. Pentru pregătirea acestui eveniment, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram a fost prezent, de curând, la Chișinău, împreună cu Ciprian Roman – directorul Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara și cu Ian Sebastian Bara – directorul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” DEva.
”Am fost prezentți la Chișinău, împruenă cu cei doi directori ai unor instituții de cultură din subordinea Consiliului județean Hunedoara, pentru a contin ua demersurile din parteneriatul care vizează colaborarea județului Hunedoara cu Capitala Republicii Moldova. Am avut o serie de întâlniri cu viceprimarul municipiului Chișinău, dar și cu reprezentanți ai unor instituții de cultură similare celor din subordinea CJH. Atât Cipriaj Roman cât și Ioan Sebastian Bara au realizat parteneriate cu diverse centre culturale de la Chișinău și, împruenă, am convenit derularea unor evenimente comune sau pe bază de reciprocitate care să întârească angajamentul președintelui Laurențiu Nistor și al primarului Ioan Ceban de a finaliza actul de înfrățire al județului Hunedoara cu municipiul Chișinău”, a declarat Costel Avram.
Astfel, la începutul anului 2023, Centrul de Cultură și Creație al județului Hunedoara va susține un concert folcloric de anvergură la Chișinău, chiar pe data de 24 ianuarie 2023, zi în care autoritățile din Hunedoara și Chișinău vor semna și actul oficial de înfrățire. La schimb, județul Hunedoara va găzdui un concert al unor artiști de excepție din Republica Moldova. Desigur, după cum apreciază Costel Avram, schimburile culturale, care reprezintă principalul obiectiv al actului de înfrățire se vor intensifica în cursul anului 2023. În același timp, Costel Avram spune că, împreună cu reprezentanții municipalității de la Chișinău, Consiliul județean Hunedoara va putea accesa și o serie de programe europene care au ca scop tocmai impulsionarea relațiilor de parteneriat dintre regiuni ale Europei cu regiuni non-europene, dar care sunt aspirante la statutul de membru al Uniunii Europene.
În altă ordine de idei, Costel Avram spune că relația de parteneriat a județului Hunedoara cu comunitatea de la Chișinău este deja una solidă, fapt certificat de participarea celor două teatre hunedorene, din Deva și Petroșani, la o serie de festivaluri de teatru de la Chișinău, precum și de organizarea la Deva a Festivalului de teatru ”Unire prin cultură”, cu prezența unor trupe de actori de la Chișinău. De asemenea, tot ca rod al acestui parteneriat, apreciatul regizor basarabean Alexandru Grecu, președintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova și director al Teatrului Satiricus din Chișinău, a montat la Petroșani o remarcabilă producție a piesei ”D`ale carnavalului”, iar în cursul lunii decembrie va prezenta publicului din județul Hunedoara, un nou proiect cultural de anvergură, prin montarea în coproducție a Teatrului de Artă Deva și teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani a altei piese celebre a marelui dramatug român I.L. Caragiale: ”O scrisoare pierdută”.
Și, după cum dă asigurări Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, anul 2023 va aduce, odată cu consfințirea acordului de înfrățire între CJH și primăria Chișinău, noi și noi proiecte culturale, sociale, educaționale, economice între cele două comunități.