Mobilizarea copiilor și tinerilor din municipiul Lupeni în jurul activităților sportive derulate de CS Sorii Juniors Lupeni se concretizează nu doar într-un mod plăcut de petrecere a timpului liber și de fortificare al organismului, ci și în noi și importante succese în competiții sportive de nivel național la care elevii clubului condus de Sorin Corpadi participă cu regularitate.
În aceste zile, a fost rândul echipelor de handbal și babyhandbal ale CS Sorii Juniors Lupeni să aducă la Lupeni medalii obținute în urma participării echipelor antrenate de Anița Burlacu și Dana Gugu la turneul de handbal ”Cupa Hercules” de la Băile Herculane.
Evenimentul a reunit echipe de fete la minihandbal și babyhandbal din mai multe zone ale țării, fiind organizat cu scopul promovării sportului și mișcării. Fetele de la Lupeni și-au demonstrat talentul și buna pregătire în acest îndrăgit sport, fiind premiate cu ”Trofeul festivalului Hercules”.
”Succesul acesta le aduce și mai multă încredere sportivelor noastre, dar și bucurie pentru clubul nostru și mândrie pentru municipiul Lupeni, localitatea în care sportul este încurajat, sprijinit și promovat, fapt care iată, conduce la obținerea unor rezultate care ne mobilizează, ca sportivi și antrenori, spre noi și noi victorii, dar care aduce și mai multă bucurie acasă, în familiile acestor copii deosebiți, la școlile în care învață și, în general, în comunitatea municipiului Lupeni”, spune Sorin Corpadi, coordonatoruyl CS Sorii Juniors Lupeni.
Acesta apreciază, în egală măsură, faptul că participarea echipelor de handbal ale clubului la o competiție națională de anvergura celei de la Băile Herculane a fost posibilă datorită sprijinului oferit cu generozitate de Primărie municipiului Lupeni. ”Acest weekend plin de emoție, trăit la maxim cu fiecare gol înscris de sportviele noastre și obținerea acestul valoros trofeu au fost posibile și datorită sprijinului oferit de Primăria Municipiului Lupeni, în special de domnul primar Lucian Resmeriță, care este mereu alături de sport și sportivi. Felicitări jucătoarelor și celor două antrenoare Anița Burlacu și Dana Gugu, care au pregătit lotul de fete de la Lupeni, foarte determinate să aducă acasă această frumoasă victorie și mulțumiri întregii echipe de sportivi pentru această nouă performanță a CS Sorii Juniors Lupeni”, a mai spus Sorin Corpadi.