Voucherul pentru energie: Ce categorii de români vor primi cei 1.400 de lei, ajutor pentru sezonul rece
Proiectul de acordare a ajutorului de sezon rece pentru plata facturilor la energie a fost publicat, în consultare publică, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Este vorba despre ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea sprijinului necesar populației vulnerabile pentru compensarea prețului la energie cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.„Evoluția prețului la energie pentru consumurile energetice destinate populației și gospodăriilor individuale au dus la înregistrarea creșterii prețului final la consumator pentru energia electrică de peste 600% și la gazele naturale de peste 535%. Si in cazul energiei termice livrată populației în sistem centralizat, unde sunt racordate cea mai mare parte a consumatorilor din localitățile urbane, s-au înregistrat creșteri semnificative ale prețurilor, fapt care afectează condițiile de trai ale gospodăriilor, pentru populația considerată vulnerabilă. Nivelul valoric al unei Gcal a ajuns în jurul valorii de peste 400 lei /Gcal, în condițiile în care autoritățile publice locale alocă subvenții pentru livrarea de energie termică destinată populației.
In aceste conditii, din bugetul unei gospodării cu un venit mediu lunar pe membru de familie de 2.000 lei/membru/lună, se alocă un procent de peste 30% pentru achitarea datoriilor la furnizorii de energie electrică, furnizorii de gaze naturale, furnizorii de energie termică și alte forme de energie necesare pentru locuire și asigurarea unor condiții de viață civilizate. De asemenea, ca urmare a creșterii prețurilor la energie au fost înregistrate creșteri ale prețurilor bunurilor de consum, alocările de buget ale familiilor pentru asigurarea hranei au crescut cu peste 50%, condiții in care majoritatea familiilor și persoanelor se confruntă cu serioase probleme de asigurare a subzistenței și a asigurării condițiilor de viață.
Sunt considerate vulnerabile categoriile de persoane și familii care au un venit pe membru de familie sub 2.000 lei, la care se adaugă și condițiile de vârstă corelate cu capacitatea de muncă iar această vârstă este considerată 60 de ani, fiind îndeplinite astfel toate condițiile de vulnerabilitate pentru a considera o persoană/familie în situație de risc de sărăcie pentru a beneficia de sprijin din fonduri pentru publice pentru a compensa prețurile la energie”, se arată în proiect.
„In aceste conditii este necesar sa se acorde un sprijin temporar pentru sezonul de frig al anului 2022/2023 și sezonul de frig al anului 2023/2024, pentru aproximativ 2,8 milioane de gospodării vulnerabile, pentru a compensa prețul la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Această iniţiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în țara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile, măsurile luate contribuind in mod real si direct la creșterea calității vieții lor și la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacitatii persoanelor /gospodăriilor de a-și asigura serviciile energetice necesare, la costuri accesibile”, scrie în document
Cardul de energie
„Prin prezentul proiect de act normativ se propune adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea sprijinului necesar populației vulnerabile pentru compensarea prețului la energie cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, astfel:
Pentru totalul cheltuielilor lunare în valoare de 746,42 lei/lună, aferente consumurilor energetice pentru o locuință, se propune prin prezentul proiect de act normativ acordarea unui sprijin acordat populației vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie, în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31.12.2023 și este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe astfel:
– 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
– 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.
ceea ce reprezintă 15,63 % din totalul cheltuielilor lunare alocate consumurilor energetice pentru o locuință.
Sprijinul se acorda persoanelor aflate în risc de sărăcie care îndeplinesc condițiile de venit mediu pe membru de familie și de vârstă pentru a beneficia de sprijin în vederea compensării prețului la energie. Aceste categorii de persoane sunt prevăzute la art. 3 alin. (1) din propunerea de ordonanță de urgență.
Sprijinul se acorda sub forma unui card de energie, tipărit si distribuit de către Compania Naţională „Poşta Română” S.A, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea prețului la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Cardul de energie oferă dreptul beneficiarului să efectueze plăți prin serviciul de mandat poștal asigurate de CN Poșta Română SA, pentru decontarea datoriilor curente și/sau restante pe care acesta le are către furnizorii de energie. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene virează sumele pentru plata prin serviciul de mandat poștal, în contul bancar al CN Posta Romana SA, în valoarea si la termenele prevăzute de actul normativ, corespunzator listelor de beneficiari furnizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Serviciul de Telecomunicații Speciale va asigura integrarea bazelor de date cu beneficiarii sprijinului, de la MMSS, ANAF și ale Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât acestea să ofere informații integrate privind locul de consum și media veniturilor pe locuitor din gospodărie”, se mai arată în proiectul publicat de MIPE.
Sursa: dcbusiness.ro