Cererea de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice și reabilitarea imobilului Palat Administrativ, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 30”, proiect depus de Consiliul județean Hunedoara și aprobat în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNNR/2022/C5/2/B.2.2/1, Componenta C5-Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2: Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice din Planul Național de Redresare și Reziliență a primit ”undă verde” pentru implementare.
Decizia este salutată de președintele CJH, Laurențiu Nistor, care apreciază că, în momentul de față, ne confruntăm cu o criză energetică fără precedent, iar nevoia unor astfel de proiecte, vine tocmai din dependența crescută pentru importurile de energie și cantitatea redusă de resurse energetice.
”Majoritatea clădirilor publice care se află în administrarea Consiliului Județean Hunedoara au fost construite în perioada în care nu se punea problema limitării consumului de energie, la acea vreme, acestea fiind construite fără să existe cerințe termice specifice ale elementelor de construcții care alcătuiesc anvelopa acestora. Cu toate acestea, organismele publice de la nivel național, regional și local trebuie să îndeplinească un rol exemplar în ceea ce privește eficiența energetică, deoarece clădirile deținute de instituțiile publice au o pondere semnificativă din punct de vedere energetic și o vizibilitate ridicată în viața publică”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.
Valoarea acestui proiect este de 2.090.000 euro fără TVA.
În cadrul proiectului, se vor realiza investiții pentru reducerea costurilor și îmbunătățirea performanței energetice a clădirii, prin anveloparea clădirii și a încăperilor și refacerea întregii instalații interioare de încălzire.