Iluminat ornamental spectaculos în Parcul Copiilor de la Uricani

Imaginile care însoțesc acest articol nu sunt nici de la Târgul de Crăciun de la Sibiu, nici de la Târgul de Crăciun de la Craiova și nici din vreo altă localitate mare a țării în care sunt organizate astfel de eveniment, ci sunt imortalizate în micul oraș de la capătul de vest al Văii Jiului, la Uricani.

Aici, ca în fiecare an, autoritățile publice locale s-au străduit – și se vede treaba că, și de această dată, au reușit! – să împodobească într-un mod elegant Parcul Copiilor din oraș, pentru ca bucuria copiilor, dar și a oamenilor mari, să fie una pe măsura sărbătorilor Crăciunului și Anului Nou.

Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu spune că, în ciuda crizei energetice care nu ocolește nici uricănenii, bucuria copiilor nu putea fi umbrită de restricții sau economii la facturile pentru energie. ”Crăciunul a fost, de fiecare dată, în ultimii ani, pentru locuitorii orașului Uricani, mai ales pentru cei mici, un prilej de bucurie, un prilej de a ne întâlni, cu mic, cu mare în acest frumos parc, în jurul bradului pe care ne-am străduit de fiecare dată să-l împodobim cât mai frumos. Dacă am reușit acest lucru, rămâne să o confirme oamenii, cărora ne-am străduit să le creăm și anul acesta la Uricani, un cadru pentru sărbători fericite”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

În orașul Uricani, iluminatul ornamental de sărbători va fi aprins până după anul nou, iar Parcul Copiilor, dar și alte zone publice din oraș, se vor bucura de luminile multicolore și de dioramele în jurul cărora uricănenii și nu numai ei au început să-și facă frumoase fotografii de sărbătoare care, în mod cert, vor umple rețelele de socializare și vor culege aprecieri numeroase.