Și în acest mijloc de ianuarie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu colegiile și liceele devene, o manifestare cultural-educativă prin care cinstește memoria lui Mihai Eminescu în preajma zilei sale de naștere, devenită ”Ziua Culturii Naționale.”
Potrivit tradiției, an de an, locuitorii din județul Hunedoara care iubesc creația lui Mihai Eminescu, cei care poartă în suflet versul nemuritor al poetului nostru național se strâng în număr mare la statuia acestuia din Parcul Municipal „Cetate” și se lasă pătrunși de slova poetului și de acordurile muzicale născute din versurile lui.
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene spune că anul acesta, cea de-a XIV-a ediție a manifestării Eminesciana se va desfășura sub genericul Constelația Eminescu. ”Am ales această sintagmă pornind de la ideea că fiecare poezie, fiecare vers, fiecare pagină de proză zămislite de marele nostru poet compun o adevărată revărsare de stele, o uriașă constelație ce strălucește cu putere de peste 150 de ani pe firmamentul culturii române și în tezaurul culturii universale. Întreaga moștenire eminesciană este un minunat mănunchi de stele care au răsărit ca să umple de lumină sufletele a milioane de români pentru care Eminescu a fost, este și va rămâne icoana sfântă a versului românesc. Programul artistic pe care l-am organizat se distinge prin ținuta estetică înaltă, artiștii ce vor da glas versului eminescian fiind personalități de marcă ale culturii românești. Menționăm în mod deosebit participarea membrilor Fundației Rock Filarmonica din Oradea, din nou oaspeții noștri, cu un extrem de original și atractiv program care ne va oferi sonete eminesciene ilustrate muzical, grație talentului excepțional al artiștilor ce compun formația. Dorul de neam și de cântec în lirica eminesciană va fi ilustrat de vocea caldă și expresivă a îndrăgitului cântăreț Cristian Fodor”, a declarat Ioan Sebastian Bara.
În aceste zile, în întreaga Românie au loc astfel de manifestări, astfel de evenimente speciale dedicate lui Mihai Eminescu. Amintirea poetului, memoria lui, tot ce înseamnă Eminescu pentru noi, românii, le purtăm în suflet zi de zi, la bucurie și la necaz, când râdem sau când avem lacrimi în ochi, pentru că sprijinul pe care ni-l dă Eminescu nu cunoaște răgaz, el este în permanență cu noi. De câte ori citim „măiastra carte” semnată Eminescu, devenim mai puternici, mai încrezători în viitorul nostru, mai pregătiți să înfruntăm toate valurile vieții, știind că „ce e val ca valul trece”. Iar în perioade grele, dureroase, înțelepciunea pe care o sorbim din creația lui Eminescu ne dă puterea de a merge mai departe.
Momentele dedicate lui Mihai Eminescu se vor desfășura la Deva în ziua de 13 ianuarie 2023, după următorul program:
Ora 1000 – Parcul Municipal „Cetate” Deva:
- Evocarea poetului național;
- „Sonetul muzical eminescian” – în interpretarea artiștilor Florian Chelu Madeva, Alexandrina Chelu-Schorr și Florin Petroniu Avram, membri ai Fundației Rock Filarmonica Oradea;
- „Nemărginitul dor de neam și cântec” – recital Cristian Fodor;
- Depunere de flori la statuia poetului.
Ora 1200 – Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Sala „Europa”, parter:
- „Eminescu – Muntele fără poteci”, concurs între elevii de la colegiile și liceele din Deva pe subiecte legate de viața și creația marelui nostru poet.
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Sala de Lectură:
- Expoziție de carte din opera lui Mihai Eminescu, cărțile prezentate făcând parte din patrimoniul bibliotecii județene.