Semnificația sfințirii locuinței, de Bobotează – De ce este bine să primiți preotul
În această perioadă, preoții merg și sfințesc locuințele credincioșilor prin stropirea cu apă sfințită și vestesc Botezul Domnului Iisus Hristos.
Sfințirea caselor credincioșilor se face prin stropirea cu aghiasma mare, în ajunul Bobotezei sș prin slujba sfeștaniei ce se săvârșește la mutarea în casă nouă și care se repetă în fiecare an sau chiar mai des, atunci când lucrarea răului se face simțită în vreun fel în casă, spun preoții.
Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: „apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh”, „pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire”, „pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica” si pentru ca „prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor”.
Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case. (Z.U.)
Sursa – ziarulunirea.ro