Pensii 2023 | Pensia neîncasată în caz de deces: Cum se obține plata, beneficiari și acte necesare

Decesul unei persoane apropiate apare de multe ori in cele mai neasteptate momente, iar sentimentele declansate pot fi foarte apasatoare. Multe familii indoliate se întreabă cum se procedeaza pentru a beneficia de plata pensiei pentru luna in care a avut loc decesul.

Legea nr. 19/2000 ne spune că pensia care nu a fost încasata de către pensionar pe durata vieții, pentru luna în care a avut loc decesul, sau alte drepturi restante de pensie cuvenite și neîncasate pînă la deces, se plătesc:

  • soţului supravieţuitor,
  • copiilor,
  • părinţilor sau, în lipsa acestora,
  • celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun.

Sumele neîncasate de către pensionar pot fi solicitate în cadrul termenului general de prescripţie, respectiv, 3 ani de la data decesului.

Plata pensiei se va face pentru luna în cursul căreia a decedat persoana, indiferent de zilele rămase, însa numai dacă pensia nu a fost deja încasată înainte de a se produce decesul.

Actele necesare în vederea acordării acestor sume sunt, după caz:

  • cerere;
  • certificatul de deces, în original şi în copie;
  • actul de identitate al solicitantului (original şi în copie);
  • acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul (original şi copie);
  • certificatul de moştenitor (original şi copie);
  • copia talonului de plată a pensiei persoanei decedate, după caz.

Cum evitam pensia necuvenită?

De cele mai multe ori problema încasării pensiei persoanei decedate, în lunile ulterioare decesului, survine în următoarele cazuri. Se poate ajunge în situația încasării de pensie necuvenita, atunci când pensia se încasează pe un card sau într-un cont curent și mai puțin atunci când este livrată de către un reprezentant al Poștei Române.

Pentru a nu ajunge în situația returnării pensiei decedatului, este necesar că rudele apropiate decedatului să anunțe imediat decesul la Casa de Pensii unde persoana care a decedat a avut depus dosarul pentru pensie.

Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani.

Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii şi al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.

Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedați nu se mai urmăresc.

Sursa – ziarulunirea.ro