Salariul minim în construcții 2023: Câți bani vor primi în mână angajații, odată cu majorarea salariului minim
Salariul minim din cadrul firmelor de construcții se majorează de la 3.000 de lei brut la 4.000 de lei brut, prin OUG 168/2022, cu scutirile fiscale specifice domeniului până în 2028, introduse prin OUG 114/2018.
Astfel, ordonața-trenuleț prevede pentru muncitorii în construcții:
Art. XLI. — (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2023 pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră.
(2) În perioada 1 ianuarie 2023—31 decembrie 2028, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 4.000 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună.
În cazul firmelor de construcții care încalcă obligația de a mări salariul minim de la 3.000 de lei la 4.000 de lei din 2023 facilitățile fiscale specifice salarizării sectorului construcțiilor se vor pierde, iar societățile vor fi și amendate contravențional cu 300 lei – 2.000 lei pentru fiecare caz (cf. Codului Muncii). Pentru diferențele de obligații fiscale rezultate ca urmare a recalculării contribuțiilor sociale și impozitului pe venit se percep dobânzi și penalități de întârziere.
Calcule 2022 vs 2023- salariul minim în construcții:
În 2022, salariul minim brut în construcții a fost de 3000 de lei. La acest nivel, angajatul fără persoane în întreținere primea în mână un salariu net de 2362 de lei, iar firma de construcții suporta un cost salarial de 3010 lei, fiind aplicate o serie de facilități fiscale.
De la 1 ianuarie 2023 (până în 2028), salariul minim brut în firmele de construcții a crescut la 4.000 de lei. La acest nivel, angajatul obține, în mână, un salariu de 3150 de lei net, iar firma suportă un salariu complet de 4.013 lei pe lună.
Practic, firmele de construcții suportă o creștere de peste 33% a costruilor salariale cu salariul minim de la 1 ianuarie 2023 față de anul 2022.
Sursa – ziarulunirea.ro