Părinții vor primi de 100 lei în plus la salariu pentru fiecare copil înscris la o unitate de învățământ: Cum se obține noul beneficiu
Începând cu anul acesta, părinții care realizează venituri din salarii beneficiază de o deducere personală suplimentară din impozitul pe venit de 100 de lei pentru fiecare copil înscris la o unitate de învățământ, în urma modificării Codului Fiscal de anul trecut. De acest lucru beneficiază doar unul dintre părinți, a explicat, pentru Libertatea, Iuliana Constantinescu, din cadrul Federației Naționale a Asociațiilor pentru Părinți.
Beneficiul a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2023 și se acordă „tuturor salariaților care sunt părinți, indiferent de venituri”. Singura condiție este ca elevul sau preșcolarul să fie înscris la o unitate de învățământ.
„Practic se mărește salariul acelui părinte cu 100-200 de lei, în funcție de câți minori are. Aceștia trebuie să fie înscriși obligatoriu la o unitate de învățământ (n.r. creșă, grădiniță sau școală) Părinții trebuie să ducă la angajator documentele pentru fiecare copil. Ei trebuie să știe că pot beneficia de acest lucru din prima lună pentru că dacă nu faci solicitarea acum în ianuarie și o faci în februarie primești banii doar pe februarie”, a declarat Iuliana Constantinescu din cadrul Federației Naționale a Asociațiilor pentru Părinți.
Părintele trebuie să facă cerere prin angajator și dovedește că, copilul este înscris într-o unitate de învățământ și să aducă adeverință de la școală a copilului. Deducerea se asigură doar unuia dintre părinți. Totodată, dacă părintele lucrează pentru mai mulți angajatori, acesta are obligația să declare că nu beneficiază de astfel de deduceri de la un alt angajator, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 16 din 15 iulie 2022.