Tot mai mulţi elevi ajung la psiholog din cauza dependențelor: Care este cea mai grea de tratat
Numărul elevilor care consumă alcool, tutun şi băuturi energizante creşte de la an la an, iar vârsta fragedă la care încep aceste adicţii duce la complicaţii şi prognosticuri nefavorabile.
Ssihologul Mădălina-Elena Fărcăşel spune că aceste dependențe ar putea fi evitate, scrie Ziarul de Iași.
Psih. Mădălina-Elena Fărcăşel spune că fumatul se referă mai mult la nevoia de validare şi că niciun adolescent nu îşi propune să fumeze în mod volunar, ci mai mult din cauza presiunii sociale, a grupului. „Dacă un adolescent se află într-un mediu intim, privat, cum ar fi propria cameră, acesta va găsi prima ţigară ca fiind oribilă, pentru că nu ar găsi-o necesară. Însă, în momentul în care face parte dintr-un grup şi vrea să îi aparţină acestuia în continuare, fumatul şi consumul alcoolului se desfăşoară într-un mod inconştient”, explică aceasta.
Alcoolul, faţă de tutun, are şi efectul de dezinhibiţie. „În momentul în care ai luat o gură de alcool, este clar că pe loc se descarcă dopamina, iar persoana în cauză începe să se simtă mai bine. Dacă se mai adaugă şi ţigara, atunci controlul este pierdut foarte uşor”, completează psihologul.
Orice comportament poate deveni, la un moment dat, o dependenţă, însă doar unele dintre acestea un prognostic favorabil. De exemplu, dependenţa de mâncare şi cele de tutun sau alcool pot fi comparabile, pentru că orice adicţie este o problemă de impulsivitate.
„Comportamentul pe care îl găsesc cel mai greu de tratat este dependenţa de jocuri de noroc. Este problema cea mai dificilă de tratat şi din punct de vedere clinic, pentru că secvenţele au loc foarte rapid şi nu este timp de luat decizii. Pe când dacă, de exemplu, consumi alcool în exces, îţi va fi rău, iar dacă iei droguri, apar imediat nişte efecte fiziologice, corpul indicând că ceva nu este în regulă. Când vorbim despre jocurile de noroc, lucrurile sunt mai dificil de tratat şi chiar cu un prognostic rezervat”, explică psihologul.
Sursa – ziarulunirea.ro