CJH a obținut finanțare prin PNRR pentru Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență din Deva

Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea proiectelor depuse în cadrul apelului PNRR/2022/C12/MS/I1.3/Unități de asistență medicală ambulatorie, Componenta 12: Sănătate aferent Planului Național de Redresare și Reziliență al României.

Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva” depus de Consiliul Județean Hunedoara a îndeplinit normele Etapei I de verificare, iar în urma Etapei a II-a de ierarhizare a fost declarat APROBAT PENTRU FINANȚARE DIN PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ.

„Felicit echipa Consiliului Județean Hunedoara care se ocupă de atragerea fondurilor nerambursabile pentru că și-a demonstrat încă o dată profesionalismul. Mă bucur că reușim să obținem fonduri pentru investițiile în sănătate, acest domeniu fiind pentru noi o prioritate. Astfel, pe lângă proiectul de reparații capitale care se apropie de final, extinderea UPU, noua secție de Radiologie, clădirea care va deservi secția Spitalizare de zi, extinderea de la Blocul Operator, iată că atragem o sumă importantă, peste 15,4 milioane de lei pentru reabilitarea clădirii și achiziția de echipamente și aparatură medicală. Îi asigur pe hunedoreni că vom continua în același ritm și cu aceeași preocupare investițiile pentru îmbunătățirea serviciilor medicale la unitățile medicale aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.

În cadrul acestui proiect, vor fi executate lucrări de reabilitare (tâmplărie, instalații sanitare, instalații electrice, instalații de încălzire), lucrări de extindere a activității și vor fi achiziționate echipamente și aparatură medicală.

Anual, la Ambulatoriul Integrat al SJU Deva se prezintă peste 100 de mii de pacienți care solicită asistență medicală în 28 de specialități.