Pentru debutul anului 2023, an care marchează pentru Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani 75 de ani de prima deschidere a cortinei sale, echipa managerială și artistică a ales să aducă în fața publicului un spectacol de teatru în premieră națională. A fost aleasă o piesă a dramaturgului maghiar György Schwajda intitulată ”Minunea”, o remarcabilă tragi-comedie care aduce în atenție viața oamenilor sub regimul comunist.
Piesa a fost montată la Petroșani sub conducerea reputatului regizor maghiar László Molnár, aflat la rândul său la prima sa colaborare cu un teatru românesc. ”Mă simt onorat că pot să fiu primul regizor străin invitat la Teatrul ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani ca să lucrez cu această echipă talentată, la aniversarea a 75 de ani de la înființarea teatrului și să aducem, pentru prima dată în limba română, ”Minunea” lui György Schwajda publicului din România”, spune regizorul László Molnár.
Acesta a fost, de altfel, prezent la premiera acestui spectacol, care a avut loc sâmbătă, 14 ianuarie 2023, pe scena teatrului din Petroșani, împreună cu István Andreszek, traducătorul piesei și asistent de regie, fiind vădit emoționat de primirea făcută de publicul din Petroșani și de succesul de care s-a bucurat acest spectacol, al cărui final a fost îndelung aplaudat la scenă deschisă de publicul din Valea Jiului.
Piesa lui György Schwajda aduce în atenție, extrem de subtil, absurditățile regimului comunist, demonstrându-ne încă o dată că în țara chiorilor, orbul e împărat, așa cum într-o țară în care adevărul absolut nu e niciodată la îndemâna oamenilor simpli, ci doar a unor autorități înțepenite în birocrație, în subordonare fără limite, a corupției și minciunii, ”Minunea” este apanajul pur al unei comisii. O astfel de comisie, și nu una oarecare, ci chiar una medicală, avea să decidă că Vencel, interpretat remarcabil de Daniel Cergă, deși este orb de-a binelea de câțiva ani, este complet vindecat și, în consecință, nu doar că nu poate fi pensionat pentru acest handicap, ci trebuie să se întoarcă la muncă. Decizia este acceptată până și de Vencel care, deși nu vede nici măcar pe unde calcă, e de părere că s-a petrecut o minune odată cu certificatul care atestă, cu parafă medicală, că nu este orb. Nimeni nu cutează să-i spună nefericitului că e victima unei erori medicale și atât soția acestuia, Veronika (Irina Bodea Radu), cât și colegii săi de muncă, zețarii interpretați de Andrei Șchiopu, Mihai Alexandru și Robert Vladu în frunte cu maistrul șef (Mihai Sima) sau directorul (Dorin Ceagoreanu) sunt deciși să facă totul pentru a demonstra că ”minunea” petrecută cu Vencel există, chiar dacă în realitatea, lipsește cu desăvârșire. Doar unchiul Schuszter (Gheorghe Stoica), șmecherul lider de sindicat pare dispus să demonteze ”minunea”, nemulțumit că Vencel nu mai vrea să plătească cotizația.
Șirul evenimentelor este unul de un comic molipsitor, așa cum atitudinea personajelor cărora fiecare dintre artiști au reușit să le imprime o notă personală, este una care provoacă zâmbete și stârnește admirative aplauze. Nimic nu pare să stea în calea verdictului oficial că Vencel s-a vindecat de orbire, nici măcar fundul lui Gizike (Patricia Buraga), care deși lasă ”mască” atât actorii de pe scenă cât și publicul din sală, nu-l sensibilizează câtuși de puțin pe Vencel, care se declară îndrăgostit ”accidental” de hâtra femeie de serviciu Biborka (Oana Liciu Gogu), sub privirile îngrozite ale colegilor săi, indiferente ale Cârciumăresei (Izabela Badovics) și milostive ale soției sale, Veronika. Planul unchiului Schuszter de a demarca ”minunea”, oferindu-i lui Vencel un Trabant, pe care pentru a-l conduce, trebuie să obțină carnetul de conducere, eșuează și el după ce un examinator corupt (Dorin Ceagoreanu) acceptă o mită de 5000 de euro pentru a-i elibera carnetul de conducere orbului Vencel. Evident, acesta face praf autoturismul și, după ce culege înjurăturile neaoșe din trafic ale altor șoferi, decide să se sinucidă de… fericire că odată cu ”minunea” din viața sa și-a atins toate așteptările de la viață, nedorind să ducă mai departe o existență monotonă de om ”normal”.
Poate că, în vremurile de astăzi, în care amintirile nefericitei ere socialiste, în care ne-a aruncat și pe noi ca și pe vecinii maghiari istoria secolului XX s-au mai estompat, dar este la fel de adevărat că dacă ne dorim ca nu cumva ”minunea” să se mai repete, atunci semnalul de alarmă tras odată cu amintirea acelor vremuri, se cuvine să fie tras cu regularitate. Așa cum o spune și regizorul László Molnár, în sinopsisul acestui remarcabil spectacol: ”În praful copilăriei mele, plin de pânze de păianjen și amintiri în lumina filtrată a acesteia, eu am văzut minunea. Era mică, blondă și fragilă. Mi-au spus că nu era aia. Mi s-a spus că nu văd ce am văzut. Ar fi trebuit să-i cred pe ei sau să cred ochilor mei? Mi-au spus ce să văd. Dar eu nu asta am văzut. Deci sunt orb? Sau ei sunt orbi? Pentru că eu văd. Clar. Sau uneori nu vedem ceea ce privim?…”
Cert este că dincolo de ceea ce vedem sau credem că vedem în lumina acestui spectacol, însăși rodul unei excelente colaborări sub semnul Thaliei între români și maghiari, între Petroșani și Szolnok, într-o vreme în care mulți sunt cei care-și doresc să vedem mai mult ceea ce ne desparte și să nu vedem ceea ce ne unește, poate fi considerat drept un necesar și binevenit miracol. O ”Minune” pe care o aplaudăm la scenă deschisă…
