În zona figurativă, Doru Brăteanu lucrează în tonuri de gri. Pare că există o teamă de a lăsa culoare peste albul pânzei. Şi totuşi, contururile se afundă în expresivitate. E un fel de încărcătură translucidă a evocării. Un balans între real şi ireal precum pendularea între două lumi separate printr-o perdea care permite doar esenţei emoţionale să se manifeste. Câteva accente cromatice, difuze, au rolul de a contura starea de spirit. Autoportretele sunt marcate de o tristeţe… O tristeţe pe care numai autorul o poate explica nonverbal. Ori, completarea pânzei cu elemente specifice Pop Art plasează lucrările într-un curent contemporan autorului şi care-i permite să aducă un plus de tragism. O fi fost concepute într-o stare de profundă introvertire? Nu putem şti cu certitudine, ci doar presupune… Privind lucrările, îi devenim păstaşi trăirii de moment. Limbajul nonverbal e plin de melancolie. Poate că e doar sentimentul pe care îl percep eu. Fiecare privitor îşi poate crea firesc propria sa imagine… şi, chiar, poate fi radical diferită. Însă nu pot crede că ea poate aluneca spre idilic.
Poate că altfel stau lucrurile în sectorul nonfigurativ. Arta decorativă propusă de Doru Brăteanu se mută la antipoli. Contrastele, nu foarte adânci, au puterea de a revigora privirea. Realizate din elemente geometrizate, prin colaj, duc starea de spirit într-un palier al liniştii, a unei stări de suficienţă şi echilibru interior. Deşi abstracte, lucrările au efect anesteziant, dar într-atât de puternic încât te pot ţine totuşi atent. E o lume a confortului pe care autorul o caută şi reuşeşte să o materializeze jonglând cromatic pe accente hipnotice.
Doru Brăteanu s-a născut în data de 6 septembrie 1940 la Vatra Dornei, jud. Suceava, în plin război mondial. Părinţii săi, Maria şi Constantin Brătianu veniseră aici în refugiu.
În anul 1957 este absolvent Liceului de băieţi din Sighisoara, iar la începutul deceniului al şaselea studiază desenul cu maestrul Julius Podlipny. În anul 1968 este absolvent al Facultăţii de Arte Plastice – Institutul Pedagogic de trei ani din Timişoara, perioadă în care lucrează sub îndrumarea profesorilor Leon Vreme şi Romul Nuţiu. Este coleg de generaţie cu Grigore Popescu, Iulian Vitalis Cojocariu, Mioara Bleier, Olivia Moga, Maria Radula. Ulterior, alături de Grigore Popescu urmează cursuri de restaurare, conservare si pictură bisericească la Bucureşti avându-l mentor pe Prof. Minulescu.
În perioada 1969-1970 lucrează ca pictor scenograf la Drobeta Turnu-Severin unde îl întâlneşte pe sculptorul Ștefan Călărăşanu, cu care leagă o strânsă prietenie, deschizând împreună o primă expoziţie la Severin, Ștefan desenând, în peniţă, cu tuş auriu, pe hârtie Canson, iar Doru realizând desene în tuş negru, cu băţul.
În perioada 1971-1973 lucrează ca profesor de desen la Liceul de Arte Plastice din localitate, unde preda şi prof. Ioan Mercea, iniţiatorul Taberei de creaţie Mraconia-Dubova, ajunsă astăzi la cea de-a XXXVI-a ediţie. Astfel, îi cunoaşte pe Iliuţă Mucioniu, Ioan Florea, Coriolan Babeţi, Gheorghe Feneşan şi participă cu regularitate la expoziţiile organizate la Galeria Apolodor.
Între anii 1974 şi 1978 este cadru didactic, profesor de desen la Şcoala Generală Nr. 5 din Petroşani, unde leagă o strânsă prietenie cu pictorul Ioan Cirjoi.
Se căsătoreşte în anul 1975 şi la sfârsitul anului 1978 decide să revină în Orşova unde-şi va continua activitatea, ca desenator în cadrul Şantierului Naval Orşova, ca profesor de tapiserie la Clubul şcolarilor şi, ulterior, la Școala Generală, până în anul 2003, când iese la pensie.
Pe tot parcursul activităţii sale didactice Doru Brăteanu a fost dedicat artelor vizuale şi un fervent susţinător al tinerilor artişti, un om erudit, modest, sincer şi devotat. Criticul de artă și profesorul Călin Chincea spunea la Alba Iulia, la vernisajul expoziţiei colective „AXE” în anul 2010: „Doru Brăteanu, evoluează cu tragism într-un spaţiu ce ar trebui sa fie exuberant, colorat, fov. Descoperi printre jocurile pop art, însemnele unei tristeţi ce se relevă cu forţa şi dau un sens tragic unor expuneri ce par extrem de vivace”.
Într-o lume a contrastelor, a pendulării în multiple planuri emoţionale, Doru Brăteanu caută mijloace de expresie în care se regăseşte în funcţie de starea de spirit ce-l animă. Poate fi un pictor al melancoliei, dar poate fi şi un pictor al liniştii şi chiar al luminii. Multivalenţa sa artistică dezvăluie un caracter maleabil, care poate fi când trist, când vesel, când sobru, când exuberant. E un om care şi-a zugrăvit viaţa în culorile momentului, în starea de spirit în care sufletul său a emanat. Doru Brăteanu nu cred că poate fi definit ca o constantă universală, ci mai degrabă în termenii unor ecuaţii cu multe variabile, a cărei soluţie, oricât ne-am strădui, nu poate avea orizont. Soluţia e numai dincolo de orizont.
