Cu toate că demersurile municipalității din Lupeni privind reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic din localitate au început încă din anul 2019, iar contractul de finanțare al acestui important proiect de investiții pe fonduri europene a fost semnat încă din anul 2020, declanșarea crizei economice și explozia prețurilor la materialele de construcție au făcut ca interesul firmelor de construcții să scadă. Primăria municipiului Lupeni a scos la licitație de patru ori acest contract de lucrări până când, în sfârșit, a reușit să găsească o firmă interesată de execuția acestui proiect.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că, la începutul acestui an, contractul a fost în sfârșit atribuit și că, în perioada imediat următoare, vor începe și lucrările prevăzute în acesta. ”Am reușit, în sfârșit, să identificăm o firmă care să dorească și să poată să se ocupe de această investiție. Sigur că aceasta este o veste bună, pentru fiecare proiect pe care-l începem la Lupeni este o veste bună pentru noi și pentru cetățeni, mai ales că și în acets caz vorbim despre un proiect cu finanțare europeană nerambursabilă care are ca destinatar modernizarea sistemului de învățământ. Lucrările vor începe la Liceul Tehnologic Lupeni în cel mai scurt timp pentru că, pitrivit contractului de finanțare, este prevăzut un termen foarte strâns în care ele trebuie finalizate, acest termen fiind luna decembrie 2023. Și noi ne asumăm că lucrul acesta se va întâmpla, cu toate că ne confruntăm cu o să-i spune piedică în ceea ce privește confinanțarea destul de mare pe care Primăria Lupeni trebuie să o depună”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Peste 22 de milioane de lei sunt prevăzuți în total, pentru modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic din municipiul Lupeni. Potrivit primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, investițiile care urmează să fie făcute aici vor asigura nu doar reabilitarea și modernizarea spațiilor de învățământ de la unul dintre cele mai vechi și mai apreciate licee de învățământ tehnic și profesional din Valea Jiului, ci vor asigura dotarea corespunzătoare a laboratoarelor și atelierelor școlare astfel încât elevii care învață aici să poată beneficia de cele mai bune condiții pentru însușirea materiilor de studiu dar și pentru calificarea într-o meserie. ”Liceul Tehnologic Lupeni nu este doar o instituție de tradiție în învățământul lupenean, ci și una de care depinde foarte mult viitorul comunității noastre. Știm cu toții că investitorii caută, tot mai mult, forță de muncă formată din oameni tineri, dar bine pregătiți profesional și calificați. Împreună cadrele didactice de foarte bună calitate de la această unitate școlară am reușit să scriem un ambițios proiect european care are în vedere tocmai acest lucru: modernizarea spațiilor educaționale și, mai ales, dotarea atelierelor școală în care elevii vor avea la dispoziție toată infrastructura necesară și toate echipamentele specifice pentru a se califica în diverse meserii pe care le vor putea progresa cu succes imediat după absolvirea școlii. Proiectul nostru, în valoare de peste 22 de milioane de lei, din care peste o treime vor fi investiți doar pentru dotări, este unul care va transforma acest liceu într-adevăr în unul de nivel european”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Acesta a mai precizat că tot în ceea ce privește Liceul Tehnologic Lupeni, municipalitatea din Lupeni implementează în prezent și un alt ambițios proiect de investiții prin care se dorește modernizarea și extinderea bazei sportive de la această unitate de învățământ.
”Am promis că dezvoltăm municipiul Lupeni cu fonduri europene și asta facem. Am promis că sectorul educației este unul de maximă prioritate pentru mine și am acționat ca atare. Iar acest proiect pentru modernizarea infrastructurii din învățământul lupenean este încă o dovadă că ceea ce ne asumăm în fața cetățenilor, reușim să și punem în aplicare”, a mai adăugat primarul Lucian Resmeriță.