Conferința Regională „Caravana Cunoașterii” – prezentarea Planului Național Strategic 2023 – 2027 pentru dezvoltarea agriculturii, la Deva
Astăzi, 25 ianuarie 2023, la Deva, s-a desfășurat Conferința Regională „Caravana Cunoașterii” – Planul Național Strategic 2023 – 2027. La întâlnirea organizată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și condusă de ministrul de resort, Petre Daea, au luat parte peste 300 de persoane: autorități locale, fermieri, consultanți și membri ai asociațiilor agricole.
Cu acest prilej, ministrul Petre Daea a prezentat oportunitățile privind sprijinul financiar de care fermierii din diferite sectoare agricole pot beneficia în perioada 2023-2027.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, prezent la eveniment, a apreciat organizarea conferinței regionale la Deva și i-a felicitat pe reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale care au lucrat la elaborarea Planului Național Strategic 2023-2027. Datorită eforturilor depuse de specialiștii din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, România are șansa de a transforma agricultura românească într-una realmente competitivă, pentru că potențialul țării este imens, iar banii care vor veni prin PNS – 15,8 miliarde de euro – sunt un sprijin valoros. Ministrul Petre Daea a fost felicitat pentru perseverența sa în atragerea de fonduri privind modernizarea și reabilitarea sistemelor de irigații din țară. Nu mai puțin de 500 de milioane de euro vor fi alocate acestui sector vital pentru protejarea culturilor și asigurarea producțiilor agricole viitoare.
„Agricultura românească are nevoie de investiții în tehnologie și producție, în modernizarea infrastructurii rurale, în transport și desfacere. Județul Hunedoara se înscrie, la rândul său, în acest trend al modernizării agriculturii și al creșterii potențialului agricol. Creșterea animalelor (în special a ovinelor și bovinelor), cultivarea cerealelor, producția de lactate și produse procesate din carne în ferme care au devenit investiții de succes, până la cultivarea fructelor de pădure în zonele montane, ne asigură că, și pe viitor, agricultura din județul Hunedoara va avea un cuvânt important de spus. Ne încurajează și faptul că județul nostru se clasează pe locul al doilea la nivel național ca număr de proiecte depuse și aprobate destinate fermierilor din zona montană cu o valoare de 2,6 milioane de euro”, a declarat președintele Laurențiu Nistor în cadrul întâlnirii.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara și-a exprimat și speranță că fermierii din județul Hunedoara se vor arăta interesați în depunerea de proiecte și atragerea de fonduri pentru dezvoltarea acestui sector care asigură hrana de zi cu zi a oamenilor, pentru că România are nevoie de o agricultură făcută de oameni pentru oameni!
Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara