Dansul sportiv a adus primul rezultate de podium internațional al anului 2023 pentru CSM Deva, după ce tinerii dansatori sportivi Brigita Marina și Andrei Stoica, pregătiți la CSM Deva de către Andra Căprioară au participat, la finele săptămânii trecute, la o puternică întrecere organizată sub egida Federației Mondiale de Dans Sportiv (World Dance Sport Federation), care a avut loc în Italia, la Livorno.
Cei doi dansatori de la CSM Deva au avut o evoluție excelentă la categoria lor de vârstă, 16-18 ani, la secțiunea Standard, astfel încât nu doar că s-au calificat în marea finală, unde ajung doar șase perechi, ci au obținut și locul secund în competiție.
Această performanță le-a adus celor doi dansatori deveni un număr de 297 de puncte în World Ranking, clasamentul mondial, la categoria lor de vârstă, 16 – 18 ani, la care au trecut doar de la începutul lui 2023.
La Livorno, la „Dance Style Cup”, cum este numele oficial al competiției din Italia și care face parte din circuitul mondial, Brigita Marina și Andrei Stoica au avut evoluții apreciate și în întrecerile la categoriile superioare de vârstă. Brigita și Andrei au ajuns până în semifinale, la aceeași secțiune Standard, la U 21, dar și în „Rising Star”, unde nu este limită de vârstă, cu specificația că la cel din urmă concurs nu au avut drept de participare perechile din Top 50 mondial. Cei doi tineri dansatori sportivi de la CSM Deva au concurat și în Open-ul de la Livorno, la care au participat și perechile de top din lume, reușind o remarcabilă prezență în sferturile de finală.
Reamintim că și în 2022 Brigita Marina și Andrei Stoica au avut o comportare excelentă, terminând anul pe poziția secundă în circuitul continental „Dancesport European Grand Prix”, destinat dansatorilor sub 16 ani.