În Valea Jiului, pasiunea pentru munte și respectul pentru istorie, sunt caracteristici pe care le au cei mai mulți dintre cei care hălăduiesc, în frumoase drumeții, pe crestele munților care înconjoară această regiune, în egală măsură deosebit de primitoare, dar și cu bogată istorie.
În acest condiții, era cât se poate de firesc pentru patrioții din grupul de drumeți montaniarzi care s-a constituit în jurul pasionatului ghid voluntar Emil Milică Savu și alți iubitori ai muntelui asemeni acestuia ca, și în acest an, potrivit unei inspirate și frumoase tradiții, să petreacă Ziua Unirii Principatelor Române în inima Munților Carpați, deasupra Văii Jiului, la Pasul Vîlcan, un loc cu puternice reverberații istorice. Aici, la cota cea mai înaltă de pe vechiul Drum al Poștalioanelor, la 1621 metri altitudine, au urcat și în acest an câteva zeci de montanianiarzi, în dorința lor de a marca ”Ziua Unirii” într-un mod inedit și demn de toată aprecierea. Aceștia au încins împreună o mare horă a Unirii, chiar pe platoul din fața Memorialului Eroilor din Primul Război Mondial, ridicat pe locul unde s-au dat în 1916 primele bătălii pentru recâștigarea Ardealului, în Marele Război al Întregirii. Tot aici, iubitorii muntelui au arborat pe catarg drapelul național, cu mândria specifică celor care-și iubesc țara și își prețuiesc istoria, la fel de mult cum prețuiesc muntele și aceste mirifice locuri în care Dumenzeu ne-a lăsat să trăim.
Întreg evenimentul a fost filmat chiar de către participanți, iar din filmarea realizată de Dan Ciobanu, care circulă intens pe rețelele de socializare și care se bucură, evident, de binemeritate aprecieri, am extras și noi câteva capturi pe care vi le prezentăm în imaginile care însoțesc rândurile de față.
Fără îndoială, gestul montaniarzilor din Valea Jiului este unul de toată isprava și, prin urmare, demn de toată lauda. Cinste lor, cinste patrioților!