Municipalitatea din Hunedoara este în doliu după ce unul dintre cei trei viceprimari ai localității, Florin Cătălin Olar s-a stins din viață sâmbătă, 28 ianuarie 2023, la vârsta de numai 47 de ani.
Florin Cătălin Olar era de profesie avocat, iar din anul 2020 a fost ales în funcția de viceprimar al municipiului Hunedoara, făcând parte din echipa social-democraților hunedoreni a primarului Dan Bobouțanu.
Licențiat al Facultății de Drept a Universității ”Dimitrie Cantemir” din Cluj Napoca și masterand al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, avocatul Florin Cătălin Olar a fost unul dintre tinerii polticieni de valoare ai PSD Huneodara. Și-a început cariera profesională ca și consileir juridic, apoi a lucrat ca avocat în baroul Huneodara și, pentru o perioadă de timp, a îndeplinit funcția de director executiv al Casei Județene de Pensii Huneodara.
Trista veste a trecerii acestuia în neființă a fost adusă chiar de către primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, care a anunțat că administrația hunedoreană a piedut un coleg, un prieten și un om bun. ”Pentru întreaga echipă a Primăriei municipiului Hunedoara a fost mai mult un coleg decât un şef, dispus mereu să ajute la bunul mers al activităţilor instituţiei. Ne este greu să vorbim despre el la trecut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis primarul Dan Bobouțanu.
Și pentru Organziația județeană PSD Hunedoara, trecera în neființă a lui Florin Cătălin Olar este o pierderea grea, a anunțat liderul formațiunii politice, Laurențiu Nistor. ”Astăzi este o zi tristă pentru noi toți cei care l-am cunoscut pe Cătălin Florin Olar, viceprimarul municipiului Hunedoara. Vestea dispariției sale premature pe care am primit-o în această zi m-a luat prin surprindere și m-a mâhnit profund. La numai 47 ani, Cătălin Olar, a plecat dintre noi și a lăsat în urma sa un gol imens. Dumnezeu să te odihnească în pace, Cătălin Olar! Sincere condoleanțe familiei greu încercate!”, a transmis Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara.
Florin Cătălin Olar era căsătorit și avea un copil.
Dumnezeu să-l odihnească!