Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva găzduiește expoziția personală a de artă plastică cu titlul „ÎNȚELES-NEÎNȚELES” aparținând artistului Gheorghe Mosorescu, într-un nou eveniment cultural organizat de DGAMPT Hunedoara în parteneriat cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara.
Vernisajul acesteia va avea loc miercuri, 1 februarie 2023, de la ora 17.00 la Galeria de Artă din Deva.
Artistul plastic Gheorghe Mosorescu este originar din municipiul Drobeta – Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, a urmat cursurile Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Marin Sorescu” din Craiova, apoi ale Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti – Secţia Scenografie (1977-1981). Din anul 1994, Gheorghe Mosorescu este preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Brăila.
,,Ceea ce separă cele două Universuri, perfect unitare și coerente în ele însele, este un fel de zonă opacă, de izolant cosmic care, la nivel micro, face insesizabil paralelismul, însă, la nivel macro, comunicarea devine posibilă printr-o anumită fisurare a planului de separare, prin care cele două agregări paralele își absorb și își transmit, reciproc, materie și energie. Ca orice scenograf, el folosește spații, planuri, volume și o întreagă imaginație artistică pentru a crea universuri ficționale. El știe, mai bine decât oricine, că elementul care separă universal imediat, acela care ține de existența noastră nemijlocită, aceea din sală, de celălalt univers, cel paralel și ficțional, cel de pe scenă, este un obturator misterios, un zid mobil și vălurit, ca apa, pe numele lui – cortina. Prin penetrarea acestei opacități, prin magia găurii negre, care este scena, cele două Universuri paralele comunică, fac schimb de substanță și de energie, transformându-și, reciproc, forța de combustie. Privite bidimensional, prin convențiile și prin codurile picturii, această polaritate, aceste universuri paralele, aparent reduse la nivelul simplu al imaginii, devin, pe nesimțite, calea de acces către problematica majoră și gravă a existenței… Prin fisura cortinei, prin fanta pe care prelata sfâșiată o dezvăluie cu o anumită pudoare, se întrezărește multidimensionalitatea Lumii, a Existenței, a Universului paralel, acela din planul îndepărtat. Privitorul de dincoace, din fața pânzei creatoare de iluzii sau din fața iluziei unei pânze sfâșiate, vede Dincolo, în transparență, pământ și apă, aer și foc, lumină și întuneric, păduri și păsări, simboluri cristice și morții de sub pământ, albul orbitor și semnul minimal, germenele dens al unui posibil Bing-Bang, până ce, ca într-un scenariu halucinant și mistic, își întâlnește propriii ochi, țintindu-l simetric, din aceeași nevoie irepresibilă de a vedea, de a cunoaște și, mai ales, de a recunoaște! Două Universuri paralele, două lumi față în față, două moduri de a visa, borgesian, nesfârșita lume din vis…lumea noastră, lumea celorlalți, lumea de aici, Lumea de Dincolo”, spune Paveș Șușară despre opera artistului plastic Gheorghe Mosorescu.
Expoziţia va fi deschisă pentru public în perioada 01-24 februarie 2023, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00, aceasta putând fi vizitată gratuit de publicul iubitor de artă.