Pensii 2023: A crescut vârsta de pensionare la femei. Până în 2035 se va egaliza vârsta de pensionare a femeilor cu bărbații la 65 de ani

Din luna, ianuarie 2023, vârsta de pensionare pentru femei crește la 62 de ani, de la 61 și nouă luni, în concordanță cu Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Până în luna ianuarie a anului 2030, în cazul femeilor, se aplică o creștere treptată a vârstei de pensionare. În anul 2030, vârsta de pensionare va fi de 63 de ani, iar în anul 2035 aceasta va ajunge la 65 de ani.

Totodată, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar cel complet de cotizare pentru femei va fi de 32 de ani de la 31 de ani și 11 luni.

„Noi suntem acum pe punerea în aplicare a legii care a fost implementată începând cu ianuarie 2011 (…). Vârsta de pensionare creşte până la 63 de ani, conform unui grafic-anexă la lege.

Am avut o creştere a vârstei de pensionare, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Dacă la bărbaţi au crescut vârstele de pensionare de la 56 de ani la 65 de ani, în cazul femeilor vârstele de pensionare au început să crească de la 55 de ani, ajungând la 63 de ani în anul 2023.

Apoi, urmează egalizarea vârstelor de pensionare în cazul femeilor cu bărbaţii la 65 de ani, în orizontul de timp 2035.

Acest lucru se întâmplă peste tot în sistemele de pensii publice în lume, tocmai pentru că speranţele de viaţă ale oamenilor au crescut, dar nu la fel de mult ca în alte ţări„, a spus  Doina Pârcălabu, fost şef la Casei de Pensii, la Antena 3 CNN.

Sursa – ziarulunirea.ro