Cardul de energie 2023: Cât de vechi pot fi facturile pe care le pot plăti românii

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va oferi unei categorii de români, în 2023, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de 2 ori/an, sub formă de card de energie.

Ajutorul este acordat pentru aproximativ 4 milioane de persoane vulnerabile, care locuiesc în aproximativ 2,8 milioane de gospodării eligibile, pentru a compensa prețul la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

La 25 ianuarie a început procesul de printare și împlicuire a cardurilor de energie, iar de la 1 februarie primele carduri au ajuns către beneficiari. În continuare, potrivit calendarului asumat, începând de la 20 februarie se vor efectua plățile pentru facturile curente și restante.

Potențialii beneficiari vor fi înștiințați dacă s-au descoperit situații care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul pentru care Poșta a mobilizat peste 50 de angajați, unde vor primi informații suplimentare și vor fi îndrumați, dacă situația poate fi corectată.

„Am realizat zilele acestea un ghid care vine să soluționeze toate spețele speciale ce pot să apară în procesul de acordare și utilizare a cardurilor de energie. A fost trimis deja către toate oficiile poștale din țară, pentru ca poștașii să fie pregătiți să vină în sprijinul beneficiarilor. Fiind o măsură cu un asemenea impact în ceea ce privește numărul de beneficiari, este firesc că nu poate exista un tipar standard. Noi trebuie să fim pregătiți pentru a preîntâmpina orice posibilă deficiență. În acest sens, poștașii din întreaga țară sunt pregătiți și au materialele necesare pentru a-i ajuta pe beneficiari. Am discutat cu ei zilele trecute și vom mai avea video call-uri pentru a ne prezenta realitatea de la firul ierbii. Pe această cale vreau să le mulțumesc, pentru că ei au făcut ca această măsură să fie cu adevărat posibilă”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Cât de vechi pot fi facturile de energie pe care urmează să le plătesc?

Facturile la energie/datoriile față de asociația de proprietari/locatari pot fi plătite prin servicii de mandat poștal dacă sunt emise începând cu luna ianuarie 2023.

În cazul decontării contravalorii lemnelor pentru foc, documentele doveditoare pot fi emise începând cu luna august 2022. Pentru prima tranșă de bani, plata prin servicii de mandat poștal poate avea loc începând cu data de 20 februarie 2023.

Sursa: dcusiness.ro