Nu ai BAC-ul luat, nu mai poți face agricultură! Subvenții APIA doar pentru fermierii care au certificate de formare profesională, pentru care trebuie diplomă
Nu ai BAC-ul luat, nu mai poți face agricultură în România! Subvențiile APIA se vor acorda doar pentru fermierii care au certificate de formare profesională, pentru care trebuie diplomă.
Ministerul Agriculturii a publicat în dezbatere un ordin de ministru care dă drept de subvenție APIA numai fermierilor care dețin un certificat de formare profesională. Această acreditare se obține în urma unui curs obligatoriu la care eligibilitatea este condiționată de diploma de studii medii sau superioare (diplomă de bac sau de licență).
Certificatul se obține în urma unui curs online, de 18 ore, la finalul căruia se dă un test grilă. Cursurile sunt organizate de oficiile județene ale Autorității Naționale Fitosanitare și costă 193 de lei.
Ca să poată urma cursurile, fermierii trebuie să fie minim absolvenți cu diplomă de liceu. Adică să aibă diplomă de Bacalaureat.
”Ca fermieri, vă recomand să faceți presiuni să se schimbe legea, altfel nu veți mai putea lua subvenții de la APIA. Așa mi-a zis funcționarul când eu i-am zis că eu al liceul, dar nu am diplomă. Mi-a zis că fără copie după diplomă nu se poate”, susține un fermer vasluian care face agricultură de mulți ani, dar cu toate acestea, nu se poate încadra să oblină certificatul obligatoriu pentru APIA.
Culmea este că certificatul de formare profesională reiese, conform proiectului MADR, a fi obligatoriu chiar și pentru fermierii care sunt ingineri agronomi. Adică au aurmat timp de 5 ani cursurile unei facultăți de profil.
”Politicieni noștri nu s-au gândit că cea mai mare parte din fermieri nu au Bac, așa că vor fi obligați să își vândă exploatațiile sau să depindă de unul și de altul, contra cost, să își înființeze și îngrijească culturile. România a ajuns țara în care, dacă nu ai diplomă de Bac, nu mai poți da cu sapa”, susține un alt agricultor.
Sursa: g4media.ro